Poezie Noi zdrobiti

"Imi aduc aminte când a murit tati...

Mi-a zis bunicul sa nu plâng si nu am

plâns, pentru ca tati a plecat sus în ceruri"

(Dennis Marius Gorcea)



Noi zdrobiti de-atât amar

Ingroziti de neputiinta,

Mergem mult lipsiti de Domnul

Infruntati de necredinta.



Noi mereu ne plângem mortii

Care pleaca catre ceruri,

Dar nu plângem viata noastra

Compromisa-n multe feluri.



Noi acei ce plângem mult,

Pâna la mormânt fricosi,

Nu asa vom fi lumina

Pentru oameni pacatosi.



Când urmam pe cei ce pleaca

Pentru-a fi înmormântati,

Sa privim cu drag spre Domnul

Caci de El vor fi-nviati.



Când vedem ca-i pus-n groapa

Iar apoi pe el tarâna,

Sa nu credem c-o sa-l lase

Mult acolo sa ramâna.



Domnul Cel care-a-nvins mortea

Si-a zdrobit-o la-nviere,

El de-atunci împarte-n lume

O mareata mângâiere.