Poezie Miliarde de fiinte

Printre stele si planete ce-s întinse-n Univers,

Puse-atât de minunate ce nu pot asterne-n vers,

E si o planeta mica - cum e Terra cea albastra,

Unde Tatal-Ctreator, a creat si viata noastra.

Când a stabilit planeta sa devina plina, vie

Ca sa puna-n ea principii pentru-a Sa Imparatie,

A creat atunci si omul dupa-a Sa asemanare,

Ajungând printre fiinte o mareata-ncoronare.

Caci, miliarde de fiinte de pe tot cuprinsul lumii,

n-ar putea sa-ntreaca omul pe tarâmu-ntelepciunii!



Chiar de sunt atât de multe, de puternici si-nzestrate,

n-ar putea s-ajunga omul cu transplanturi brevetate.

O fiinta-asa perfecta cum de Tatal e creata,

N-o sa poata sa-l învinga o gorila niciodata!

Omul - o fiinta-aparte ce-i dotata, sclipitoare,

Nu se las-a fi-ntrecuta de-o acvila rapitoare.

Le-a creat El -Tatal nostru - sa ne fie de folos,

si de-au fost facute toate din tarâna cea de jos.

Le-a-nzestrat El cu de toate dupa regn si dupa soi,

Pentru-a fi si folosite pe pamânt aici de noi.



Domnul le-a facut sa miste când a pus în ele viata,

Ce-i atât de fermecata, de frumoasa si mareata.

Când le vezi acestea toate ce-s gândite pentru om,

Ai putea sa s-admiti ideea, ca-s cazute dintr-un pom?

Insa Domnu-a pus stiinta în bipezi atât de multa,

Si-a facut s-ajunga-acuma omenirea tot mai culta.

Insa foarte jos de om - ce-i fiinta creatoare,

Vietati sunt miliarde ce nu pot a fi în stare,

Sa-l ajunga pe un om chiar mai mic, mai ne-nvatat,

Cum e omul printre fiare - de perfect si de-naltat.



Dar acea fiinta scumpa ce descinde din Adam,

Ce nu poate ca sa vina dintr-un pom nascut pe ram,

A cazut prin neascultare în mocirla de pacat,

Cum ajunse omul nostru plin de vina, încarcat.

Caci Adam - stramosul nostru - om perfect, inteligent,

Când veni prin sarpe soapta, n-a ramas si vigilent.

A-ncalcând porunca sfânta printr-o crasa nescltare,

Iar de-atunci pe apa vremii, omul merge la pierzare.



*



Adam si Eva, au mâhnit puternic Cerul,

Ce facuse printre îngeri sa Se-ntrebe Creatorul:

- Cine merge pe pamânt ca sa moara pentru Mine,

Si asa sa scoata lumea din pierzarea care vine?

...Se facuse-n cer tacere, printre cei ce n-au raspuns,

nimeni nu putea raspunde sa se lasea-a fi strapuns,

Ca sa traga omenirea din mocirla de pacate

Si asa sa fie scoasa de la iad si de la moarte.

Dar tacerea s-a-ntrerupt, de un glas jertfit de Sine:

"Iata-Ma ca merg acuma sa mor Tata pentru Tine!

Merg sa-Ti împlinesc dorinta de milenii prevestita,

Si asa sa duc în lume o mireasma pregatita.

Merg sa scot Eu omenirea din vapaia cea eterna,

Sa nu fie de ocara bâjbâind prin noapte-n bezna.

Merg acum Eu pe pamânt ca un mic si simplu rob,

Ca sa fiu privit în lume cum e zgura dintr-un ciob.

Si asa voi printre oameni Ma cobor si sa traiesc,

Sa-i învat sa vada Calea catre plaiul cel ceresc".

...Si de-atunci pe frontispiciul vesnicie far-apus,

Sta o jerfa salvatoare prin jertfirea lui ISUS.