Poezie Micul samaritean

(Luc. 10.25-37)



Din zorii timpurii a-i lumii trecatoare

De când perechea prima a fost neascultatoare,

Fiinte fara numar cad între tâlhari –

Lasând în urma victimi, robiti printre fugari.

Pacatul de milenii striveste-atât de greu,

Facând atâta lume sa zaca în cel rau.

Sa nu traiasca-n pace, în cânt si armonie,

Sa-si piarda-ncredintarea prin aspra pribegie.



Satana reuseste pe multi ca sa-i convinga,

Cu prastii otravite arunca sa-i învinga.

Acei loviti de patimi – tavaliti prin santuri,

Ce-i tine omul vechi înfasurati în lanturi,

Coboara valea adânca ce duce-n Ierhion

Sa nu mai poat-ajunge o floare de Saron.

Dar când acesti bolnavi sunt priviti cu mila,

De unii buni, milosi sa-i urce pe-o camila,

Si-i duce cu finete sa-i lase la un han,

Ajung din nou sa creasca cu mir de Canaan.



Dar trec indiferenti, comozi pe lânga ei

Leviti, crestini de forma, irozi si farisei,

Ce nu le-ntinde-o mâna cu mila si cu har

Lasându-le asteparea scrutata în zadar.

Trec doctrinarii lumii în în haine lungi si robe

Fara-o mâna-ntinsa de bine sa-i întrebe.

Trec teologii vremii mândri-ncrezatori,

Si nu-i privesc cu mila, mergând nepasatori..



Trec sisteme multe – religii ucigase

Care-s sloi de ghiata privirii nevoiase.

Trec dogme-ntunecate de ura si minciuna,

Imbracate-n straie ce-s roase de ranchiuna.

„Credinte" sunt destule ce spun ca-s de folos,

Dar sunt tot mai putini acei ce-s cu Cristos!

Se perinda datini ce nu-i privesc cu mila

Mergând pe lânga ei indiferenti si-n sila.

Le trec rabini prin fata, ce i-ar lega de Lege,

Dar n-ar putea odata de patimi sa-i dezlege.

Trec preoti-arhirei cu dogme de crestini,

Dar samariteni ce-ajuta se vad tot mai putini!



Mai trec si trec destule în straie chiar pioase,

Insa în credinta sunt mici, neputiincioase.

Asa nu pot s-ajute pe cei loviti si-nfrânti

Si-i lasa-nepasare pierduti, nemântuiti



Totusi printre gloate ce tin de forme seci,

Mai sunt fiinte sfinte ce n-or uita în veci,

Ca sunt drumeti pe cale cu pasul de ostean,

Si dau dovada-n toate de mic samaritean.

Ei nu au cum sa uite c-au fost raniti odata,

Dar boala sufleteasca le-a fost eradicata,

De Bunul Samaritean venit la noi din slava,

Care-a luat spre Sine lepra noastra grava.



Acum si ei coboara la cel lovit si parasit

Si-i toarna peste rana uleiul mult dorit.

Il urca pe asin sa nu mai stea pe jos,

Si-l creste ca s-ajunga samaritean milos.

Intinde-o mâna calda cu stima si rabdare,

Catre cel cazut sa-i fie îmbarbatare.

Nu trec cu nepasare si fac si ei la fel,

Cum Samariteanul bun facuse-odata El.