Poezie Mangaierea ucenicilor

„Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta în Dumnezeu si

aveti credinta în Mine. In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri.

Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc.

Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi întoarce

si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi"



Domnul, Si-a iubit ucenicii pe care i-a ales,

Dovedindu-le prin toate – jertfire, interes –

Dar fiindc-avea sa moara iar apoi sa învieze,

El dorea sa-i întareasca si-n credinta sa-i...pastreze.

Si erau tristi ucenicii; cum putea ca El sa moara,

Iar apoi sa vina-n viata pentru ei a doua oara?

Nu aveau înca Lumina ce urma a fi de sus,

Ce putea dupa ’Naltare s-o trimita doar, Isus !

Le era asa de greu sa accepte moartea Lui,

Si cadeau în deznadejde ca ramân "a-i nimanui".

Cum puteau ei sa admita chiar asa o despartire?

Om ca El asa de mare si în fapte si-n iubire!

El Acela care-a dat sanatate si vedere,

Poate-acum sa moara-n cuie fara-o mica mângâiere?

El Acela care-a uns ochii orbului cu tina,

Dupa care a zis sa-i spele pentru-a capata lumina?

Ar putea sa moara-n cuie pe o cruce-nsângerata,

Cel ce vine din vecie si avea în cer un Tata?

Ar putea El sa accepte ca sa moara ca un miel ,

Si sa ia pacatul lumii ca si cum de vina-I El?...





"Te fereasca Dumnezeu! Cum accepti ca Tu sa mori

Si sa treci prin suferinta prin ai crucii grei fiori?

Cum sa rabzi Stapânul lumii – si sa ierti niste misei –

Când iertrea de pacate nu-i nimica pentru ei?

Doamne! Chiar nu vezi ca lumea este rea si e cazuta

Si n-ar vrea ca-n jertfa Ta sa se lase curatita?

Cum se poate asa Isuse? Noi credeam de-atâtia ani,

C-ai venit aci-n Iudeea, sa ne scapi de-acesti romani!

Noi am vrea sa fii al nostru Imparat sau Domnitor,

Nu sa mori distrus pe cruce – Tu de râsul tuturor!"

Ii sopteau cohorte multe puse-n grupe – legiuni,

Pentru-a-L face sa renunte, El la jertfa-ntregii lumi.

Sa ne lase-n nepasarea cea umbrita de pacat

Si sa nu-Si mai duca planul, ce-l avea atunci de dat.



Domnul n-a venit în lume sa ne-aduca libertate,

Care-i buna dar se trece si nu scapa de la moarte.

El slujeste pe ai Sai pentru înnoirea vietii,

Sa ne scape de robia ce ne tine-n ghiara mortii.

El ne da eliberarea din robia – milenara,

Iar prin moartea Sa pe cruce, sa-nviem a doua oara.

Sa nu ne mai robeasca a pacatului putere,

Ci sa fim în libertate, doar prin Marea Sa-nviere.



*



Ucenicii foarte tristi asteptau ca sa-i mângâie,

Insa nu puteau sa-L creada, ca din nou El o sa-nvie.

"Dragii Mei, nu mai fiti necajiti si suparati,

Ci lasati-va de Tatal si-ntariti si-mbarbatati!

De priviti mereu spre El nu veti da nicicând-napoi,

Fiindc-aveti cununi în ceruri pregatite pentru voi.

Locasurile de sus asa frumoase, aurite,

Si din pietre pretioase, pentru voi au fost gatite.

Intristarea nu mai puna stapânire-acum pe voi,

Când primiti cununi de slava, toti în ziua de Apoi!

Locuinte asa de aur, omului nu-i dat sa vada,

Ochilor sa le priveasca – sa le dea în plus dovada’ –

Cu Mine foame si durere pe vecie n-or sa fie,

Când veti merge ca sa beti din izvor de Apa Vie".



*



"Acum când ascultati, mai sunteti suparati,

Ca va las si plec la Tatal parasiti, nemângâiati ?

Dar toate acestea pentru voi nu le-as fi pregatit,

De nu veneam sa mor pe cruce rastignit".

Caci pe strazile cetatii – cu aur asa frumos pavate –

Vor merge doar acei ce-si regreta viata de pacate.

Au dus crucea suferintei, înfruntând tot greul zilei,

Si-au vestit Imparatia îndurarii si a milei.

Nu s-au dat ei înapoi de la tot ce-i rau si greu,

Dovedind în felu-acesta, ca-L iubesc pe Dumnezeu.

Au urmat ei Calea-ngusta, care duce spre Liman,

Si-au tinut sa mearga bine catre Noul Canaan.

N-au facut mici compromisuri între ei si amoniti,

Ci au stat mereu departe de toti fratii prefacuti.

Când acesia încercau sa-i atraga-n jocul lor,

Le spuneau cu fermitate ca-si urmeaz-a lor Pastor!

Când viclenii filisteni le-"ntindeau" datini frumoase,

Raspundeau ca pentru Domnul, toate-acestea-s urâcioase.

Când sarmanii dimprejur nu aveau un capatâi,

Se grabeau sa le arate ca-s la dragostea dintâi.



Dar se vad în jurul nostru tare multi ce sunt straini,

Dovedind la fiecare, ca-s prea slabi de-a fi crestini.

Ei se-mbraca si se poarta ca si cum ar fi din lume,

Nefiind o pilda buna bietelor fiinti pagâne.

Se întind la vorbe multe, la discutii clevetesc,

Aratând în felu-acesta ca pe Domnul nu-L iubesc!

Si de s-ar extinde timpul tot mai mult ca sa-mi ajunga,

Eu le-as spune doar atât: sa insiste mult în ruga.

Si sa ceara cu cainta de la Domnul îndurare,

Fiindca-I bun si-ndurator si la toti El da iertare.

Dar de stai iubitul meu în pacat – nepasator –

Nu te iarta Salvatorul, chiar de-I bun si-ndurator.

Si de-ar fi sa vina Domnul sau la noapte ai...muri,

Sigur risti sa pierzi iertarea chiar si daca n-ai dori.

Dar de vii acum la Mielul Cel jertfit de pe calvar,

Vei primi si tu iertarea ce o da oricui prin har.