Poezie SOLOMON SI SUNAMITA

Privesc departe spre Sion

prin veacuri înaintate

şi-aud ecoul dintr-un ton

vibrând peste cetate.

Ierusalim era-n amurg

sub brazda argintie

izvoarele la vale curg,

domoale spre câmpie.



Sclipea palatu-n raze lucii

Şi în culori de astru

în parcul de smochini şi nuci

stă Solomon sihastru.

Şi visuri ce se nasc

în zare de-astă data

sunt izvorâte din Damasc

de dorul dup-o fată.



De-o fiică de neam sirian

o ciobăneasă sclavă.

Ce te-a legat o, Solomon

ce stai pe-atâta slavă?

Tu stai pe tron – ea stă la oi,

Tu-n slavă – ea la stâna.

O, nu sunt fete pe la noi

De zici că-i o regină?



Tu ai şaizeci la curtea ta,

optzeci de ţiitoare.

Mă mir că-n minte poţi purta

un chip de servitoare!

Cum porti tu florile din strat

o mie rupte-n mână

Tu ai regine la palat

şi vrei s-aduci din stâna?



Când te aud cum o descrii,

în versuri de tot stilul

ca ea nu-i alta pe pământ

o, ... e departe Israelul?

Dacă n-am cunoaşte-o chiar

cum... nu e stil de floare,

e arsă, parc-ar fi de jar

de razele de soare.



O vezi mai mult ca un trandafir

Si munte de tămâie

Şi-ncepi atâta s-o descrii

din cap până-n călcâie.

Tu-o vezi cum alta-n lume nu-i,

o faci şi porumbiţă.

Începi atâta s-o descrii

cum nu-i in lume soaţă.



Aud mereu acelaşi ton

In versuri ziua-ntreagă.

Si-i spui că-i laşi regat şi tron,

atât îţi e de dragă.

Preferi la stână să te duci,

sau păzitor la vie?

Preferi pe orice drum s-apuci,

de ce ai vrea să vie?



Repetă versul ce l-ai spus

Cântându-ţi trista soartă

Când tu acas la ea te-ai dus,

şi i-ai bătut în poartă.

Şi ea răspunsu-ţi-a din pat

dar făr să iasă-afară:

"M-am dezbrăcat şi m-am culcat,

şi cum să mă-mbrac iară?"



Aşa de rece te-a respins

din partea ei copila.

Nici simţ de om nu a simţit,

nici dragul şi nici mila!

Si nici ca-n pieptul tau cu dor

Purtat-o-ai in noapte

Prin munti, prin vai, prin orice loc

Pentru-a’ iubirii soapte



Afară-ncet se revărsa

un vânt tesut cu ploaie.

Dar ei nici pic nu îi păsa

căci haineleti inmoaie.



O ... ce-ai pierdut o, Solomon

de plângi o ciobăneasă.

Cu sila vrei s-o duci pe tron,

s-o faci împărăteasă?

Târziu în noapte s-a trezit

că nu a făcut bine,

şi te-a strigat, te-ar fi dorit,

ieşit-a după tine.



Dat tu de mult ai şi plecat,

nici n-apărură zorii.

In ceasul nopţii-ntârziat,

au prins-o păzitorii.

Bătut-o şi-au rănit-o,

era aproape moartă.

Şi-a plâns ea mult că n-a venit

când i-ai bătut în poartă.



Şi-acum ce folos că plângi?

Distrus eşti de-o copilă!

C-au dus-o cei străini pe mâini

zdrobită fără milă.

Tu între regi eşti renumit,

te ştie orice ţară.

Palatul ce l-ai construit,

şi-nţelepciunea-ţi rară.



Şi slava ta, şi tot ce ai,

cum poţi a înţelege?

Pentru-o copilă să te dai,

o, ... ce-ai în tine rege?

Ziua şi noaptea o discuţi,

cum n-ar fi altă fată.

De pari a fi ieşit din minţi,

Tu rege, altă dată.

O azi mă văd că-s păcătos

şi vin cerând iertare.

Căci tu prin Duhul lui Hristos,

cântai o taină mare.

Trecut-au mulţi ani rând pe rând

prin mintea mea slăbită,

Şi eu aşa ziceam în gând

c-o cauţi pe sunamită.



O, Solomoane tot ce-ai spus

În vers ea ta iubită.

Iar întâmplarea cu Hristos

e-a doua sunamită.

De două mii de ani ...........

Chemând-o-n gelozie

Pe drum, acasă, prin livezi,

dar ea nu vrea să vie.



O cheamă slava Lui mereu,

la slava Lui de rege.

Deşi e Fiu de Dumnezeu,

ea tot nu-L înţelege.

Tu ai bătut odată-n geam

Vorbind s-o chemi .......

Dar ea de Tine murmura

de fiecare dată.



O spune suflete ce stai

s-asculţi acestea toate

De când te cheamă CRIST la rai,

de când la poartă-ţi bate?

El nu mai poate de-al tău dor,

de-atâta timp de cheamă.

De-atâtea veacuri bate-n geam

crezând c-o să-ţi dai seama.



Văzut-ai tu atâta dor

în lume la vre-un mire?

Să-i fi aprins atâta dor

mireasa în iubire?

Să vină El, cerul lăsând

şi dezbrăcat de slavă!

Să-L vezi în Ghetismani plângând,

de dorul tău, o sclavă!



Să-L vezi cu sufletul pătat,

luând o cruce-n spate,

şi-o urcă, urcă ne-ncetat

în timp ce alţii-L bate.

Şi parcă orice spin şi cui,

şi lovituri de bice

le capătă-n iubirea Lui.

Răbdând, nimic nu zice.



Şi-atunci pe cruce când L-au pus

cu lacrima-n iubire,

pe faţa Mirelui Isus

şi-atunci vedeai iubire.

Parcă pe braţe te-a cuprins

ca pe-un copil, o mamă.

De-amorul ce era aprins

...........................................



Aprins de-amorul tău cel viu,

ascultă-L cum se roagă:

„O, Tată iartă-i căci nu ştiu"

Şi-atunci îi erai dragă.

Tu îi întinde-ai oţet în sus

ca să Il pui pe buze,

iar dragostea ce-ardea-n Isus,

şi-atunci îţi căuta scuze.



Tu te-ai văzut în ochii Lui

atât de mult iubită.

Ca Solomon poţi chiar să spui

tu nu eşti Sunamită.

Ah, bine-ar fi s-asculţi cu drag,

de Solomon cum cântă,

de Mirele ce-ţi cântă-n prag

să faci logodna sfântă.



Să dai, divorţul la păcat

şi poftelor din fire

Să fii cu sufletul iertat,

că l-ai pe Isus Mire.

Fă dar acestea ce se cer

de vrei s-ajungi acasă,

la Solomon acel din cer

a lui Isus Mireasă.



Să ne-ntâlnim la un nou altar

la o nuntă pregătită

o,... fie-ţi ceasu-acesta dar,

Trezirea ... Sunamită.