Poezie Sămânța

Un cer plumburiu, foarte jos

Încât ai putea să-l împături,

Revarsă c-un gest generos,

Din tolba de nouri, omături.



Porneşte c-un şuier prelung

Un vânt prin scheletice ramuri,

Penelul de gheaţă, prelung,

Aşterne argintul pe geamuri.



În gerul cumplit, dureros,

Lipsit pare totul de viaţă,

Dezolant, poate chiar duşmănos,

E-ntinsul de alb şi de gheaţă.



Dar cel ce în toamnă-a arat

Îngropând bob de aur sub glie,

E-n sufletul lui împăcat

Căci ce-i sub zăpadă el ştie.



Dincolo de-omăt şi de ger

Pulsează în verde viaţa,

Rodirea-i venită din cer

Şi grâul învinge-va gheaţa.



Mai vede în zare, crezând,

Întinsele lanuri sub soare

Şi-un an mai bogat ca oricând

Umplând cu belşugul hambare.



Semănaţi plini de zel, semănaţi

Cuvântul, sămânţa cerească,

De iarnă nu fiţi speriaţi

Căci Domnul va face să crească.



Amin

Vulcan, 29 ian. 2007