Poezie Frumoasa Romanie

(Iona 3.1-10)



Frumoasa Românie - tara-ntre popoare

Cu crânguri si poiene, râuri si izvoare,

Ma gândesc la tine ce placuta esti,

Cu munti si coline pân-la Bucuresti!

De zoresc prin tine nu-i deloc prea greu,

Ca sa-ti vad splendoarea de la Dumnezeu.

A creat în tine munti crestati frumos,

Dar se vede-n tine, ca n-ai si pe Cristos!

A pus Domnu-n tine maiastra Sa lucrare,

Dar n-ai prin fiii tai o credinta mare!

Si de nu-s profetul ce-a fost si la Ninive,

Ma doare cum te crezi si-s plin si de motive!



Te crezi iubita tara ca esti si tu crestina

Far-ati fi si viata cuprinsa de Lumina!

Aceea care vine prin jertfa lui Cristos,

Ce umple de sperante pe omul pacatos.

Lumina cea divina ti-ndreapta capul sus,

Caci tine sa lucreze prin harul lui Isus.

Ea nu-i nicicum aceea aprinsa-ntr-o odaie

Si-i stinge-ndata vântul micuta ei vapaie!

Lumina e aceea ce-ti da curaj si-avânt,

Sa urci spre Tara sfânta traind al Sau Cuvânt.



Ma îndrept acum spre tine semeata Românie,

Sa-ti spun ca te iubeste si n-ar vrea din mânie,

Sa puna Dumnezeu în albii atât de multa apa,

Decât atât cât merge si poate ca sa-ncapa!

Dar e-ntristat pe tine si-ti taie sa n-ai spor,

Turnându-ti apa-n glie, stimatul meu popor.

El trage-acum întruna semnale catre turma,

Fiindca ne iubeste si-n zilele din urma!

Ar putea distruge natura aceasta toata,

Dar slava Sa cu "altii" nu poate El sa-mparta!

Al nostru Creator ce merita-nchinare,

Din vesnica Lui slava nu da la orisicare!

Noi avem si morti la care ne-nchinam,

Sfinti si moaste atâtea pe care le- adoram!

In loc sa-I fim supusi slujindu-L cu credinta,

Fiindca ne-a creat tinândune-n fiinta.



*



Când prin Ninive profetul a-nceput sa strige,

Ca El cerescul Tata cetatea va distruge,

S-au cait cu totii de la slugi pân-la împarat,

Recunoscându-si viata murdara de pacat.

Si Domnul care-I plin de mila si-ndurare,

Le-a dat atunci la toti prin har a Lui iertare.

Asa ar vrea si azi caci nu din dusmanie

Cutremura si uda întreaga Românie!

El ar vrea sa ierte si-acum pe pacatos

De se-ntoarce astazi la jertfa lui Cristos.



*

Nu-i deajuns sa spui ca esti un bun crestin,

Chiar si când fiinta ti-e plina de venin!

Crestin e doar acela cu firea rastignita

Si-o tine sus pe cruce tintita si smerita.

Credinta nu-i aceea ce lafaie-n minciuna,

Dupa care-o-mbraca în straie de "crestina!"



Credinta e aceea ce-i vie-n noua fire

Si-mparte-n jurul ei rabdare si iubire.

Ajuta, da la altii ofera la orfani,

Si face-ntruna bine la semeni si dusmani!

Credinta-i din Iubirea ce nu-i de pe pamânt,

Si-ndreapta-ncredintarea spre Noul Legamânt.

Crestinul adevarat uraste mult pacatul

Si-l doare ca-n pierzare sa mearga unul - altul.

Se roga si doreste ca Domnul Cel milos,

Sa-mbrace omul care, se vede zdrentaros.



As vrea acum amice cu suflet de român,

Sa mai fim în preajma - putin sa mai ramân -

Sa-ti spun sa vii la Domnul sa fii de El iertat,

Caci jertfa Sa pe cruce si pentru tine-a dat.

Nu-i timp de asteptare iar "mâine" nu-i al tau,

Primeste azi pe Domnul si intra-n harul Sau.

Amin.



(Poezie compusa în vara anului 2005, în perioada marilor inundatii din tara noastra)