Poezie Domnul nostru vine!

Domnul nostru vine cu ostirea-I toata

Pentru, a lua la Sine pe cei care-L asteapta.

Asa tot spuneti voi de sute si mii de ori,

Iar timpul trece iute, ramâneti muritori.



A Sa venire scumpa atât de mult dorita,

Va lasa-n asteptare cu ea ne împlinita!

Si moartea, suferinta, greul si necazul,

Lovesc în voi ca vântul ce biciuie, obrazul.



De rapire-n noapte cine-a auzit;

Sunt atât de multi acei care-au crezut ?

Acesta-i doar un opiu al celora din glie,

Pentu-ai tine tare-n aspra lor robie!



*



Dar vai ! In întuneric, se-aude o strigare:

"Iata Mirele vine, iesiti-I, în întâmpinare!"

Apoi...în bezna noptii linistea iar se lasa,

Omenirea râde; nimanui nu-i pasa.



Si feciora plânge Mirele-si asteapta,

La fosnetul de frunze, la câinele ce latra.

Ea tresare-ntruna; vrea sa fie treaza!

Poate ca El vine si mereu vegheaza.



Mireasa curata si neântinata este,

Când Mirele vine, sau îi da o veste.

Caci asteptând acuma si mereu întruna,

O va lua la Sine si-i va da cununa.



Faca-si uni- avere, case si palate;

Au scapat acestea pe careva de moarte ?

N-au salvat pe nimeni si nici nu vor salva,

Când trâmbita suna si multi vor învia.



N-astepta crestine cu atâta nepasare,

Domnul va lua la Sine pe-acei în asteptare!

Voia Lui facând-o cu râvna si-n sfintire,

Asteptând cu nerabdare, mareata Sa venire.



Pe norii argintii când goarna va suna,

Acei ce-s morti în Domnul pe dat-or învia,

Si-n trupuri noi de slava fiind preschimbati,

Vor mari pe Mire cu toti cei înviati.



Iar acei ce-n viata care-om fi gasti

Si prin jertfa – I sfânta vrednici curatiti,

Vom pleca pe nouri pentru-a întâmpina,

Pe maritul Mire si Lui ne-om închina.



*



Dar...ce se-aude oare, acolo – ndepartare,

Zgomote ciudate!...E zarva-atât de mare!

Ecoul unor voci ce striga disperate,

Mari multimi de gloate ce stau îndurerate.



"Unde-mi este menajera ? striga o stapâna.

A plecat de – acasa fara ca sa – mi spuna!

O credeam cuminte, fata credincioasa,

Nu sa – mi plece noaptea sigura din casa!"



Apoi o alta voce urla disperata,

Care-si striga mama pentru-ca-i plecata.

"Vino draga mama noi te asteptam,

Nu pleca în noapte, ca, sa disperam!"



Suna o sirena! Politia vine – n graba;

"Ce s-a întâmplat ?" – omul legi’întreaba –

Cu autobuzul care-n statie n-a oprit,

Dar acolo – n vale curba – a parasit ?"



"Cautati sferul ! El e vinovat,

A marit viteza; poate fi si beat!"

Si – n învalmaseala care se mareste,

Pe soferu – acela, nimeni nu-l gaseste.



Ce-o fi si aceasta, ce vrea sa ne spuna,

Cine-o fi Acela care ni-i aduna?

" Cred c-a fost rapirea, Domnul i-a luat!

Striga iar o voce: ei L-au asteptat!"



Strazile sunt pline, oameni adunati

Se – ntâlnesc în grupuri pastori cât si frati.

Si cu remuscari toti îsi reproseaza,

Ca n-au fost alaturi celor ce vegheaza.



"Fratilor iertati-ma, ca v-am povestit,

Predici stilizate, bune de-adormit!

Nu v- am spus odata de pacatul greu,

Ce desparte omul de cer si Dumnezeu.



De rapirea-n care eu,... am mai crezut,

Nu v-am spus prea multe, asta ati vazut!

Aveam alte treburi greu de împlinit,

Munceam o zi întreaga, frânt si obosit.



Acum regret amarnic, scuze eu va cer,

Ca n-am fost calauza, ce duce catre cer.

Pe-aceia care, cu Domnul au trait,

Ii vorbea multimea – i-au dispretuit.



Acum, ei nu mai sunt, fiindc-au fost luati,

IL maresc pe Domnul cu cei înviati.

Iar noi aici în lipsuri, chin si disperare,

Vom petrece ani, de mare strâmtorare."



*



Si daca totusi, rapirea, înca n-a venit,

Vino dar la Domnul si vei fi primit.

Nu uita cu El oricând sa fii mereu,

Umbla ca Enoh: doar cu Dumnezeu!



Aminteste-ti de Ilie cât a suferit

Si cum la cer în slava, doar el a fost rapit.

Toti nepasatorii – ce sunt far-de Cristos –

Ramân pentru pierzare, aici pe pamânt jos.



*



Vino Doamne sfinte, noi Te imploram,

Ti-asteptam venirea si Te adoram!

Caci dupa venirea-Ti mare, minunata,

Am tânjit Isuse, viata noastra toata.

Amin.