Poezie Cine-i omul

Omul este o fiinta,

Ce-i creat cu iscusinta.

O enigma si-un mister.

Ce-i gândita pentru cer.



Omul este trecator

Dar ajuns ne-ntâmplator.

Pe planeta sa traiasca

Vestea buna s-o vesteasca.



Omul este cunoscut

De-Arhitectul priceput,

Ce i-a dat înfatisare,

Dup-a Sa asemanare.



Toti am vrea sa ne cunoasca,

Multi din ginta omeneasca,

Insa nu pozam la fel,

Când slujim pe Blândul Miel.



Unul nu-i deloc umil

Pentru-a fi ceresc copil.

Când vorbeste tel nu are,

N-are glasul dres cu sare.



Altul prea urât se poarta,

Tinând firea noua moarta.

Este-ncet la bunatate,

Dar revarsa rautate.



Unii zic ca-s credinciosi

Dar adesea moftorosi;

De le spui ca sunt firesti,

Poti îndata s-o patesti.



Multi din noi sunt fara roade,

Fiindca dragostea le scade.

Iar la uni’ întrebi deodata:

"Oare-au fost crestini vreodata?"



Altii sunt crestini de forma,

Fiindca viata nu-i conforma,

Cu cuvântul lui Cristos,

Care-ti da un trai frumos.

Lânga ei sunt unii sfinti,

Fiindca sunt din nou nascuti.

Ei urmeaza calea dreapta

Stau, vegheaza si asteapta.



Eu doresc ca cei din casa

Sa-mi vad-o credinta-aleasa,

Iar celor ce ma-nconjoara,

Viata sa le-o fac usoara.



Eu doresc a nu fi rece,

Cum si viata-aceasta trece.

Vreau în clocot sa-L slujesc,

Pe Parintele ceresc.



Ma întreb:

fratii mei m-au cunoscut,

Ca nu sunt un prefacut?

Ori când sunt cu ei sunt una,

Iar în rest pozez minciuna.



Cum doresc va spun si voua:

Eu doresc o fire noua,

Ca pe calea cea cereasca,

Firea blânda ma-nsoteasca.

Amin.