Poezie Cercetarea Ierusalimului

1. Domnul plânge pentru Ierusalim

A fost o zi odata - cum nu a fost nicicând -

Când la ziduri prin cetate, Domnul se uita plângând!

Era o zi de jale mult prea greu de povestit,

Anuntând o cercetare cum mai rar s-a pomenit.

Caci poporul razvratit din cetatea, Ierusalim,

Parasise mult pe Domnul si pe-al Sau Cuvânt sublim.

Nu mai ascultau de Lege ce din ea aveau porunci,

De la cel cu barba alba, pân-la cei din urma prunci.

Placerea le era pacatul ce-i robea si-atunci din greu,

Si traiau în nepasare fara scop si Dumnezeu.

Isi urmau ei calea larga care duce catre moarte,

Si atunci când Domnul Vietii, cerceta a lor cetate.

Multi traiau asa-n pacate, sâlnicie si-apasare,

Si asa îsi renegau, toti credinta-n delasare.





2. Intruparea Cuvântului

Dar, se ivise bun prilejul sa se-ntorca cu cainta,

Când puteau din cer Cuvântul sa-L primeasca cu credinta.

Ori cu datini si credinte ce le-aveau de prin stramosi,

Nu puteau asa sa vada ca-s cazuti si pacatosi!

Se-ncurcau în vechi porunci, învelite-n dogme seci,

Ce credeau ca-s neschimbate pentru ei si pentru veci.

Nu puteau ei ca sa-L vada pe Mesia printre ei,

Chiar de-aveau în cer un Tata ce le da un bun temei.

Nu puteau ei sa renunte la placeri ce sunt de-o clipa,

Sa gaseasca ocrotire sub a Domnului...aripa!

N-au putut ei ca sa creada, ca acei de prin Ninive,

Se vedeau asa de „sfinti" si convinsi ca n-au motive!

Nu puteau ei sa renunte pentru Domnul la sabat,

Chiar de S-a jertfit pe cruce, viata pentru ei Si-a dat.

N-au fost gata sa primeasca – Unsul Cel venit de sus –

Ca si cum n-a fost trimisul Cel venit precum s-a spus.





3. Distrugerea Ierusalimului

Dar Cuvânul din Scriptura, niciodata n-o sa treaca,

De-ar iesi toti scribii lumii, n-ar putea ca sa-l întreaca!

...Ce-au facut ostasii Romei niciodata nu se uita:

N-au lasat o piatra-n zid, sa rama neclintita!

Caci dintr-o cetete veche de renume milenara,

A distrus cezarul Titus cu-a sa forta militara.

„Taiati acum copacii! Dati-i foc – blocati cu santuri!

Cotropiti-l si duceti-i în exil legati în lanturi!

Nu lasati acum o piatra – pusa-n zid nedarâmata,

Ca apoi sa vina altii sa le puna-n zid...vreodata!"

(vor sustine ei sa zica, ca le-au spus ai lor strabuni,

c-ar putea ca sa-l zideasca – „iar" prin post si-n rugaciuni!)

Dar asa de prin cenusa si arat ca sa-l ridice,

Iar apoi le vina pofta de sub Roma sa...abdice,

N-or sa poata sa-l cladeasca nici acum si niciodata,

Chiar de striga si sustin, ca mai au în cer un Tata.

Pentru-acesti rebeli iudei ce-au stârnit mânia Romei,

Nu-i de-ajuns sa li se dea ca si celor ai Gomorei.





4. Jertfa de la calvar

Si-a venit Stapânul lumii sus pe cruce si a plâns,

Iar de-atuci peste milenii L-am slujit nedrept si-n râs!

(Chiar de-a stat între tâlhari si scuipat si palmuit,

Sa ne scape de osânda sa n-avem de patimit!)

Când statea zdrobit pe cruce si în ruga sa ne ierte,

Noi I-am dat în loc de apa, doar otet într-un burete!

Când loveau ostasii Romei fara jena, fara mila,

Noi si-atunci loveam în Dânsul, în fiinta Sa umila!

Suntem gata sa-aruncam vina doar pe-acei de-atunci,

Far-a crede ca-L lovim, când calcam peste porunci!

Vrem s-avem obraz curat înaintea tuturor,

Si sa spunem, ca n-am fost noi atunci pe vremea lor.

Ni se pare ca-i cinstit ca si sfintii sa pozam,

Iar în clipe de-ncercare, tot cadem si ne scuzam.

Noi n-avem putere multa si desigur Domnul stie,

Dar ar vrea sa vada-n noi o credinta treaza, vie.



*



„Doamne!

Ei, fariseii vremii, cu Caifa lor în frunte...

Au jertfit Mântuitorul si L-au dus în sus pe munte!

Isuse...stii...? Pilat... ! Noi nicicum n-avem vreo vina!

Tu ne-ai uns pe ochi cu tina si de-atunci... avem lumina!

Si vedem. Iar apoi...iar apoi, nu sântem nici farisei,

Ca sa fim noi orbi ca ei...."

Si...e drept ca scuze sunt, n-am lovit în trupul Lui!

Dar prin ura si minciuna tot mai batem câte-un cui...

Si când Duhul ne sopteste sa iubim si sa iertam,

Noi atunci lovim în Domnul, caci pe loc nu-L ascultam!

Când prin bezna-ntunecoasa nu stralucim de-ajuns,

Mai îndindem câte-o mâna, celor care L-au strapuns.

Prin ispite si-ncercari când ades cel rau ne-nfrânge,

Iar lovim în coasta Lui sa mai curga apa, sânge.

Si asa pe-a Sa coroana noi mai punem câte-un spin

Tot marind a Sa durere printre of-uri si suspin.

...Si daca în lume este bezna si-nca noapte,

Sa privim spre Cel ce vine spre podgorii gata coapte.

Amin.