Poezie La inceput Dumnezeu

Prin milenara mantie a spatiului nemarginit,

se-ntinde pân-la noi, opera Marelui Infinit.

Se vad-n jurul nostru când mintea ni-e lucida,

minuni ce ne-nconjoara ca lumea sa cuprinda.

Când le privesti adesea, multe parca-ntreaba:

" Oare-au aparut acestea printr-o întâmplare oarba?

S-au facut pe sine aranjându-se cochet, frumos,

sa le stea asa mai bine, sa dea un bun miros?"



Frumuseti nespuse ce stau le strângi la piept,

sunt produse negândite fara-un Mare Intelept?

Caci de când e lumea si oameni vietuiesc,

nimic nu-i de la sine cum altii...intuiesc!

Fructe multe aromate, cu bun gust si delicios,

se-ntreaba înteleptul: - vin din hau-ntunecos?

Minunate pasarele colorate si cu doua aripioare,

care urca catre ceruri când ele încep sa zboare,

n-ar putea deodata s-apara de la sine

si-apoi sa cânte-n lunca asa frumos si bine.

De-ar fi doar c-o aripa n-ar putea sa zboare,

cum nici elefantul n-ar merge-n trei picioare!



I-o fi soptind hazardul puisorului din ou,

când sa sparga coja facând în jur ecou?

El nu-si permite mult sa-ntârzie sub coaja,

caci n-ar mai sta la soare simtind frumoasa vraja.

Nici bobul cel de grâu vazut atât de mic,

n-ar creste de la sine si-apoi sa dea un spic.

Sa stea-nteleptii lumii cu toti acei ce-nvata,

sa fac-un bob de-acesta si ei sa-i dea viata,

si-atunci as crede-n Domnul si-n a Sa marire,

ce-mparte întelepciune cu multa daruire.



Deci tot ce ne-nconjora milioane, minunate,

nu cred a fi produsul celor... întâmplate.

Si de-ar fi credulitatea o virtute pe Pamânt,

tot n-as crede nici-o clipa, ca neantul le-a facut.



S-auda acum si Luna ca e "sora" cu Pamântul,

ori ca-i "fiica" lui cum unii îsi...vântura cuvântul?

- Dar...vedeti se-ntreaba altii, Pamântul e oaza-a vietii,

cum sa-i fie sora Luna, care-i doar proprice...mortii?

De-ar fi Selena vie s-ar opri înlemnind pe loc;

cum unii prin "stiinta", ajung sa-si bata joc!



...Si-a calculat Pamântul viteza de-alergare,

sa nu se-nvârta lent, dar nici s-o ia mai tare?

Planetele ce compum acest Sistem solar,

s-ar pierde printre stele, prin spatiul lor stelar,

de n-ar fi Logosul puternic ce-I mare si etern,

ar fi un mare haos, un fioros infern.



*



Dar Domnul a creat Pamântul ce i–a dat în Univers,

o miscare si-o orbita – ce-nsemna un drum de mers!

N-a putut el niciodata sa se-abta cum multi am face,

caci asa ne-am congelea, ori ades prea mult ne-am coace!

De când a întocmit pamântul si e pus la mers pe cale,

el n-a parasit odata, calea orbitei sale!

Uriasa energie ce-l pulseaza pe orbita,

nu putea fi din aceea de la...Big-Bang...mostenita!

O explozie colosala chiar asa cum se mai spune,

n-ar fi putut vreodata, materia-n...planete...pune!

Caci Universu-acesta are legi si chiar de-i mare,

Nu se face-n el nimica, din hazard sau întâmplare!

Caci pe Terra cea pustie, goala si nelocuita,

Nu era pe-atunci lumina doar de ape acoperita.

Insa-a crede ca-ntâmplarea le-a unit, le-a faurit,

e ca si cum o limuzina, singura s-ar fi...-ntocmit!

Ori hazardul sa creeze un mic bun la întâmplare,

este-aceasta sigur farsa ce n-o crede orisicare!



Dar, o Mâna Creatoare din atomi le-a strâns pe toate:

Planete, galaxii si stele, iar pamântul scos din ape.

Iar acei ce Universul îl percep spre dilatare,

nu au de la sine dreptul sa-l extinda tot mai tare.

Si de-ar fi asa sa creasca si mereu sa se extinda,

are numai Unul dreptul sa-l mareasca, sa-l întinda!

El doar singur e Acela ce i-a dat porunci si legi,

ce sunt mari si minunate si nu poti sa le dezlegi.



Când a calculat distanta de la Luna pân-la Mare,

nu erau pe-atunci ateii sa-L învete sa...masoare!

Pentru-a calcla puterea obtinuta din maree,

si asa o lume-n treaga pe Pamânt aici sa...steie.

Când a stabilit viteza ce i-a dat-o la...rotire,

n-a cerut parerea noastra, printr-o lunga convorbire!

Nici când a dispus El forta la noua, optzeci si unu,

nu puteam sa-L sfatuim! Nu eram atunci...nici unu...!

De nu dota El Terra cu forta gravitationala,

noi roiam usor prin spatiu si lasam planeta goala.



*



Si s-ar mai putea acuma sa mutim sa nu vorbim,

ca în versuri si poeme noi pe El sa nu-L slavim?

Când le-a pus si le-a creat El pe toate asa frumos,

sa ne-ajute cât mai bine sa ne fie de folos?

Caci creând acest Pamânt a fi bun de habitat,

a mai pus pe el verdeata, pentru-a fi frumos ornat!

Si pentru a fi toti pomii si verdeata dupa soi,

ca sa nu se-ncurce-n roade neplacute pentru noi.

Dar cum scoarta pamânteasca nu era a fi ostila,

deci nici Apa planetara n-o facuse-a fi... sterila!

Trebuia un colos de forte sa le puna în miscare:

iarba, plante si animale de pe- acest Pamânt si Mare.

Ori materia ce e moarta sa se miste din neviu,

sincer cum se poate crede? Asta, as dori sa stiu!

Dar Acel ce le-a creat si le-avea atunci în fata,

a pus energie-n ele, le-a-mpartit la toate Viata.



Duhul lui Dumnezeu se plimba mult peste ape,

când a zis El cu putere ca lumina...sa se-arate.

Si când vazuse El aceasta ce-I iesise ca e buna,

a hotarât astfel, sa desparta noaptea de lumina.

Caci acestea împreuna, nu pot bine sa se-mpace,

ci, numai separate lucrarea fiecare-si face.

Caci lumina este buna obtinuta din fotoni,

sa ne dea asa gândirea ce-o avem prin neuroni!

Ce-i primim si-i mostenim nu din râme sau gorile,

ca si cum stramosii nostri, ar avea bunici...reptile.

O fiinta asa perfecta, ce priveste-n microscop,

n-ar putea asa sa vina din neant si fara scop!

Omul a primit stiinta de la Cel ce-I Creator,

chiar de nu traieste vesnic si de-i simplu muritor.



*



Niste luminatori puternici trebuiau atunci s-apara,

Pentru-a da lumina-n spatiu ce-i utila, necesara.

Mândrul Soare cât si Luna care sunt de mii de ani,

Au marit în El credinta, umilind pe-ai Sai dusmani.

Caci acesti doi astri ce-s atât de minunati,

Au fascinat miliarde de oameni robi si împarati.

Soarele maret, puternic ce continuu lumineaza

El da lumina Lunii; ea în noapte-o reflecteaza.

Si de-ar fi deci ca vreodata de pe bolta sa dispara,

n-ar putea-nteleptii lumii sa-l aduc-a doua oara!

Sau de-ar pierde din caldura si lumina n-ar mai da

Am muri toti prin Lactee, fara el n-am mai rabda.

Ori de-ar face Creatorul sa ramânem fara aer,

în vreo patru-cinci minute, lumea-ntreaga-ar fi în vaier!

Tot ce-i viat-atunci s-ar pierde nimeni nu ar rezista,

Si de-ar plânge-n pumni amiba si savanti-ar insista.



*



Dar ce-i Viata ? Cum a putut din neviu s-apara,

iar apoi sa "se faca" o fiinta mica – unicelulara?

- Iata – ne spun antropologii si multi oameni de stiinta,

care nu-si vad Ziditorul – stând orbiti în necredinta:

- Viata e pe Terra dintr-o...dintr-o...banala spuma!

Care nu mai este, dar...a lasat din "viata"...urma.

- Ba nu-i din spuma – altii spun sa-i contrzica,

ci...ea-i dintr-o complicata formula chimico-fizica!

Din cosmos sau aevea din lava de vulcan,

s-au strâns substante multe si prinse de elan,

prin cobinatii complicate puse bine în valoare,

au prins usor – usor sa miste, cu mic, cu bun si mare!

Dar cum toate-s mici si pot avea masura,

altii nu sunt de-acord sa...iesim asaaa...din zgura?

- Viata foarte complicata, e venita de departe;

poate mii de ani-lumina de la "sursa" ne desparte!

- Dar prin ce mijloace a putut aici s-ajunga?–

printre stele si planete – calatoria-i...lunga...lunga!

- Sunt meteoriti si asteroizi ce s-au rupt de prin planete,

pe unul "viata" ar fi "traversat" printre stele si comete...

Si cum ajunse pe Pamânt în foarte mare graba,

n-a stat deloc pe gânduri, ci...s-a apucat... de treaba!

- Si cum de n-a murit? Caci prin forta de frecare,

prin spatii si-atomosfera, cometa se-ncalzeste tare!

Si chiar de s-o fi "echipat" prin spatii sa nu moara,

acolo printre stele...Cine-a facut-o?

Te întreb asa-ntr-o...doara...



*



De-ar fi Planeta plina cu vietati handicapate,

diforme si confuze, hidoase- decapate,

maldare de carne si oase sinistre asa urâte,

cu nasuri cât mai multe cu mâini aiurea – ciute,

mi-as mai pune (poate!) credinta în balanta,

cu scepticii lumii mândri si plini de aroganta!



Sa fi avut rabdare amiba sa stea ea mii de ani la Soare,

iar apoi sa-i creasca (simetric!) si doua mici picoare?

...Dar ce mai spui de ochi ce sunt la loc de cinste,

când nu ni-e vazu-n spate, ci tot mereu-nainte!?

Stimati antropologi, ce spuneti despre nas?

Nu-i simpu chiar deloc,

caci nu-i crescut pe burta sa stea pe sub cojoc!

Gura minunata cu gust si limba ce-articuleaza grai,

nu-i nicicum prin spate pe ea sa poti...sa stai...

De-as vedea în juru-mi vietati miscând grotesc,

as mai zice necredintei sa stea s-o mai..."privesc!"



Omul! – fiinta minunata ce nu-i din cimpanzeu,

ce-i creat asa perfect cum decise Dumnezeu,

este coroana creatiunii de-aci de pe Pamânt,

nimic nu-i la valoarea lui – nimicuri toate-i sunt!

Pe om l-a facut cu migala pentru-a semana cu El,

în duh cu-ntelepciune si-n râvna plin de zel.

Si de-i creat de Domnul din lutul framântat,

tot El i-a pus si viata, suflare deci i-a dat.

Si-asa nu-e de mirare un suflet viu sa aiba,

reusind sa-nvete carte, si nu sa "savureze" iarba!

Acestei fapturi minunate ce tinteste-n viitor,

n-ar putea sa-i fie stramos un erbivor!

Omul prin Ziditor a ridicat zgârâie-nori, palate,

uimind cum serpuiesc prin lume sosele suspendate.

Si de-ar fi s-ajunga credinta-n...perigeu,

n-as crede niciodata ca-s fiu de cimpanzeu.

Amin.

Nov. 2004. Londra.