Poezie Pacea Domnului

Se zgâlţâie planeta, parcă ruptă

De forţele ce-n miezu-i clocotesc,

În cratere e fierbere de luptă

Şi-această frământare ne-ntreruptă

Se află şi în cei ce-o locuiesc.



Era atâta pace în grădină

Când omul sta cu Dumnezeu la sfat,

Încât părea palpabilă, şi-o lină

Atingere născută din lumină

Îi mângâia, femeie şi bărbat.



Dar a venit din beznă răzvrătitul,

Având ipocrizia ca veşmânt,

Şi omul, până-atunci neprihănitul,

Muşcând momeala, a adus sfârşitul

Deplinei armonii de pe pământ.



În urma unor transformări şocante

Au apărut şi sentimente noi,

Înveninate, dezumanizante,

Iar fraţii devin părţi beligerante

Şi astfel consemnăm primul război.



De mii de ani nu este pace-n lume

Şi-un zbucium ne-ncetat e-n tot ce-i viu;

De la arcaşi pe armăsari în spume

Şi până la atomica genune

Numai cu sânge cronicarii scriu.



Tratatele de pace încheiate

Au arma nucleară ca antet,

Şi-oricum ar fi: semnate, nesemnate,

Ele se fac pentru a fi-ncălcate

Şi umbra morţii se întinde-ncet.



E pacea o himeră parazită?

O,nu! - ni se răspunde din Cuvânt,

Căci în Împărăţia mult dorită

Neprihănire e, desăvârşită,

Pace şi bucurie-n Duhul Sfânt.



Haideţi să proclamăm Împărăţia

În inimi, în familii, în cetăţi,

Domnului păcii să Îi dăm domnia

Şi-n juru-I să ne strângă bucuria

Cum se reface-ntregul din bucăţi.



Şi-această bucurie să inunde

Sfinţindu-ne pentru Acel ce-i sfânt,

Căci Pacea Domnului de ne pătrunde

Putem să declarăm oricând, oriunde:

"Precum în cer, aşa şi pe pământ!"



Amin

Vulcan, 9.11.2006