Poezie Reflecţii peste Veacuri

Reflecţii peste Veacuri



Când ades cuget atent cum în scurgere trec anii

Şi în cronici se înscriu despre cine-au fost titanii,

Ai istoriei pământului, de când omu-a fost creat

Mă opresc din meditare, multe fiind de admirat.



Astfel, veacuri şi epoci, s-au socotit şi împărţit

Remarcând genii şi glorii, al celor ce-au stabilit,

Legi şi teze, şi principii, prin aportul ce-au adus

La cultura omenirii, prin gândirea ce şi-au spus.



Unii-au fost genii în ştiinţe prin a lor descoperiri,

Alţi-au fost genii ai artei, posedând mari însuşiri;

La progresul omenirii, cu toţi partea şi-au făcut

Şi-au lăsat pe scena lumii, lucrări de neîntrecut.



Subiectele-abordate, supuse-au fost cercetării

Şi-orice ramură a stiinţei, prin filtrul purificării,

Prin examene îndelungi, au trecut pragul fiinţei,

Rămânând posterităţii, izvoare-ale cunoştinţei.



Timpul grabnic înainte, îşi urmează-acelaş curs,

Cel trecut cu adevăru-i, având dreptul la recurs,

Şi priviţi prin prisma vieţii-a dăruirii şi împlinirii,

Învăţaţii-acelor vremuri, au lucrat sub legea firii.



Unii-au încercat prin studii şi prin a lor cercetări,

Să descopere începutul, multor legi si guvernări,

După care Universul, compus din mari galaxii,

S-a născut în vastul spaţiu, fără alte intervenţii.



-Si-au aflat? Ce au aflat, prin înţelepciunea lor,

Ce-au uitat ca le-a fost dată de Unicul Creator?

-Au aflat că în Univers este-o Forţa dominantă,

Şi de Ea că-i susţinut şi prin Ea-n etern tresaltă.



-E-un perpetuum mobile, emanând din veşnicii,

Forţa mare ce-n rând poartă grija atâtor galaxii,

Şi-n spaţiul nemărginit, veşnic toate-acele lumi

Dirijate sunt perfect, spre sublime,-nalte culmi.



-Dar, cine e această Forţă venind din eternitate,

Ce conduce şi susţine, lumile ce-au fost create,

Care grija lor o ţine, când pe firmament plutesc,

Şi menirea-n traiectorii, fiecare şi-o împlinesc?



-Este Cel Atotputernic, Dumnezeu Cel Creator,

Ce din veşnicii revarsă, al dragostei sacru izvor,

Din care-şi adapă într-una, setea de necunoscut

Toate acele lumi create, cu-al lor tainic început.



-Este Atotştiutorul, ce prin puterea-I menţine

Neschimbată existenţa, conform legilor divine,

A tot ce a conceput, când la viaţă le-a chemat,

Şi-n măreţul Univers, pentru veci le-a aşezat.



Duhul Sfant ne aminteşte, între filele Scripturii,

Ce învăţaţii toţi ai lumii, de la-nceputul făpturii,

Au voit ca sa cunoască, şi-au dorit să cerceteze

Cu semnele de întrebare, stând în faţa unor teze.



Unii, cu spiritul ager, na-au putut ca să ascundă

Ce-au aflat: că infinitul, nu poate să il pătrundă,

C-ar exista nişte legi, ce de-o Forţă-s guvernate

Ce-ntre ele-acţionează, pretutindeni peste toate.



Studiind au acceptat, că chemat fiind din neant,

Universu-a luat fiinţă, prin o Forţă ce-i garant,

Şi că-n veci va exista, prin virtutea acelor legi

Care sunt de neschimbat, numai să le înţelegi!...



Că de-altfel, Dumnezeirea e atât de necuprinsă,

Încât mintea e prea mică, şi gândirea ei învinsă;

În faţa puterii Sale, noi privind, vedem reversul

Prin lucrarea minunată, ce formează Universul.



Când privim cerul şi stele, soare, lună şi pământ,

Ne putem face-o ideie câte-a creat prin Cuvânt,

Şi în prea mica închipuire, a prea sfintei măreţii,

Îl vedem Stăpân pe veacuri existent din veşnicii.



Dincolo de-a Lui prezenţă sunt mistere neştiute

Care sunt atât de tainic de-a fi nouă cunoscute,

Că suntem făpturi create după-a Sa asemănare

Posedând capacităţi pâ-n la un punct oarecare.



-Dar, de ce a deviat, omul, de la-a lui chemare?

De ce nu şi-a îndeplinit, nobila sa comportare,

Faţă de-al său Dumnezeu, şi de legile aşezate,

Când spre fericirea lui, întocmite au fost toate?



-Nebuloasa-i amăgire, ce-a împrăştiat Lucifer,

Născând marele conflict prin răzmeriţa din cer,

A fost cauza căderii, şi-a omului ce-a fost creat

Când porunca deja dată, a călcat făcând păcat.



Urmarea călcării Legii, după sine-atunci a tras,

Moartea prin blestemul ei, aducându-l în impas;

Neputând să justifice, fapta grea ce-a săvârşit,

Blestemat a fost pământul, şi va fi pân-la sfârşit.



Dar prin planul mântuirii, prin a lui îndeplinire,

Dumnezeu prin Fiul Său, care L-a adus jertfire,

Omul, recuperat iară, va putea fi prin credinţă,

Căci la Golgota pe cruce, s-a ajuns la biruinţă.



Ca sa poată iar aduce, lumea în vastul circuit,

Dumnezeu a pus la cale, şi un plan a întocmit,

Ca prin sângele jertfirii, ce a curs dela Calvar,

Integrat să fie omul, nu prin fapte, ci prin har!



Şi când totul va fi gata, în solemna pregătire,

Ce biserica de veacuri, a sperat în împlinire,

Literal va avea loc, prin venirea a doua oară,

A Celui ce-a suferit, moartea crudă în ocară.



Vestea bună ce-a adus-o, în dimineaţa învierii,

A întărit, pecetluind, ziua scumpă, a revederii,

Pentru toţi ce au sperat, dela-ntâiul om, Adam,

La Isus, Izbăvitorul, cu al vieţii scump balsam.



Biruinţa asupra morţii-n strigarea cea triumfală

Va încheia lupta de veacuri, în istoria milenară,

A cumplitei tragedii, cuprinzând cer şi pământ

De când Lucifer s-a vrut, să fie ca şi Cel Sfânt.



El a fost instigatorul, marelui conflict din ceruri,

Şi tot el, uzurpatorul, pe pământ în multe feluri,

Detronându-l pe Adam, din poziţia-i regească

În postură a fost pus, puterea să-i recunoască.



El, prin marea amăgire, a prmilor noştri părinţi

Singur şi-a adjudecat, falsul titlu, intre ,,Prinţi,’’

Şi-a îndrăznit să se arate în faţa lui Dumnezeu,

Ca reprezentant al lumii, înălţându-şi al său eu.



Pân-la timpul îndreptării ce a pus capăt la cruce

Supremaţiei puterii, ce-a râvnit mult s-o apuce,

Lucifer s-a dat de-a dreptul, al lumii stăpânitor

Şi s-a-mpotrivit teribil, pân-la-l Domnului omor.



Dar viaţa nu a putut, prea mult de-a-I fi reţinută,

Chiar de piatra pe mormânt, era greu pecetluită,

Şi-n slavă şi-n măreţie, Domnul Hristos a înviat

Fiind de facto şi de jure, singur vrednic Împărat.



El, Mântuitorul lumii, va reveni-n prea-mărire,

În onoruri şi-osanale să-Şi ia dreptul în primire;

Însoţit de mii de îngeri, şi de zeci de mii, şi mii,

Să deschidă era nouă, a prea scumpei veşnicii.



Şi va fi că mântuiţii, vor putea să-şi însuşească

Ce aici n-au reuşit, prin cercetări să cunoască;

Ei în faţă vor avea, câmpuri mari de desvoltare

Orizonturi tot mai largi, stiinţelor spre afirmare.



Şi-anii mulţi ai veşniciei, nu se vor mai număra,

Ere-n veacuri ori decenii, nu se vor mai separa,

Căci va fi un singur timp, timp ce nu va fi datat,

Care nu se va sfârşi, curgând veşnic, ne-ncetat.



Flavius Laurian Duverna

04 august 2006