Poezie Testimonies

Testimonies



„Până aici, -tu ai- să vii, şi mai departe să nu treci!"

Rostise Domnul prin cuvânt, asupra valurilor reci,

Şi marea i s-a conformat, şi-a respectat al ei hotar

Fiindu-i lege necurmată, ca şi-un puternic stăvilar.



De mii de ani izbeşte-n ţărmuri prin valurile înfuriate

Dar se întorc iar înapoi, chiar dacă bat înspumegate,

În faţa lor de stai privind, te minunezi de-a lor tărie

Ci-o stăpâneşte prin cuvântul, cum legile i le prescrie.



Din când în când, cu voia Sa, ea se ridică depăşind

Nivelul cel prestabilit, iar ape mari, se strâng vuind,

Luând cu ele spre adâncuri, prin uriaşele lor valuri

Tot ce în cale întâlneşte, în revărsarea peste maluri.



Aşa sa întâmpat atunci, cand şi Tsunami s-a trezit

Ca apele să î-şi extindă, peste pământul împânzit,

De oaze vrednic de dorit, care de care mai vestite

Cu-a lor locuri de-agrement, ce erau mult preţuite.



Exoticele staţiuni, ce-adăposteau de-anul cel nou

Bătrâni şi tineri şi copii, sau prefăcut într-un cavou,

Prin zecile de mii de morţi, ce toţi de valuri au pierit

Fără să ştie fiind surprinşi, în ceasul cel mai fericit.



S-a prefăcut sejuru-n jale, pentru acei ce au scăpat

Şi-au început ca să-şi adune, pe morţii care i-au aflat,

În minte rămânând momentul, puternic de îngrozitor

Ce-a semănat cu lacrimi multe, durerea-n inimile lor.



Privind la cele întâmplate, noi trebuie să constatăm:

Tsunami a fost şi el un semn, şi de la el să învăţăm,

Că Dumnezeu va-ngădui pedepsele ca să lovească

Acele aşezări pe ţărmuri, cu viaţa lor cea nefirească.



Şi când nimeni nu se aşteaptă, oraşele-or fi cercetate

Ca şi Sodoma şi Gomora, de îngeri călători în noapte,

Să scoată afară dintre ele, pe toţi care făptuiesc bine

Ca şi pe Lot odinioară, ce-amarnic se întrista în sine.



Aşa de josnic, era desfrâul, de nu-l mai puteai suferi

Şi-n sufletul său Lot, gemea-n suspin pentru-orice zi,

De multele nelegiuiri urâte, ce nu se mai acopereau

Şi săvârşite în necredinţă, din rău în rău, tot-naintau.



Şi a sfârşit atunci Sodoma, încheind soarta Gomora,

Şi Adma şi cu Ţeboimul, în zori de zi, când aurora

Unei frumoase dimineţi, cu soare scump în răsărire

Se-ntrezărea la orizont, marcând prin foc a lor pieire.



La fel si astăzi se întâmplă, şi trebuie să priveghiem

Să nu fim luaţi fără de veste, de semnele ce le vedem,

La ce piatră kilometrică, Domnul vrea ca să ne spună

Că am ajuns pe harta lumii, ce parcă-i gata să apună.



Ajută-ne, Prea Sfinte Doamne, să ne putem examina

Ca faptele şi-umblarea noastră să nu ne poată întina,

Şi judecăţile-n pedepse, să nu ne-înghită fără veste

Cât viaţa încă ne-o trăim, cât harul Tău încă mai este!



Flavius Laurian Duverna

20 ianuarie 2005, Stia - Italy