Poezie Tablou insingerat

Opreste-te!..-mi s-a strigat-

Sa vezi portretul Lui insingerat.



Opreste-te si urca-te pe munte.

Pe frunte

O cununa de spini

Parea ca a crescut din radacini.



In parul castaniu smolit cu singe

Oprit din adieri zefirul plinge.



Din ochii Lui cei mari,

Minunea fringerii

A rupt un mal de Har.

Curg lacrimi peste Valea Plingerii.



Vad pe-un obraz amprenta unei palme...

Pe celalalt la fel.

Inseamna ca primirile-au fost calme.



Si sub poverile acestea triste

Gatul abia mai poate sa reziste.



Iar maiinile ranite vor sa spuna

Ca..., chiar si-n cuie stiu sa se supuna.



In piept inima bate tot mai rar.

E semn ca pentru mine S-a golit de Har.



Ostasul, se pregateste coasta sa-i strapunga

Va fi ranirea sulitei o strunga

Pentru o turma-n drum spre vesnicie

Chemata de Pastor la apa vie.



Si la piciorul crucii,la picioare

O mama plinge, sufletul o doare.

E mingiiata de un ucenic,

De parca el e fratele mai mic.



Iar eu am pironit in minte pe perete

Acest tablou insingerat

Din galeria marilor portrete.