Poezie Dragostea (20)

Chiar toate de le-ai dărui,

Şi trupu-acesta spre-a muri,

Nimic nu eşti şi nu vei fi,

Doar dragostea va dăinui.



Căci toate-n lume s-or sfârşi

Şi limbile şi proorocii

Dar pururea şi-n veşnicii

Doar dragostea va dăinui.



De-aceea când eşti întristat

Şi de-al tău frate supărat

Adu-ţi aminte zi de zi,

Doar dragostea va dăinui.



Şi-aceasta-ţi poate da elan,

Să-l ierţi pe-acel ce an de an,

Cuvinte aspre-ţi va vorbi

Căci cum e scris şi-n al lui plan

Doar dragostea va dăinui.



La suliţele ce spre tin'

Pe zi ce trece grabnic vin,

Ia-ţi haina dragostei din in

Şi-aceasta scutul tău va fi

Căci dragostea va dăinui.



Tu iartă, nu te tulbura,

C-aşa te-nvaţă Biblia,

La cel ce haina ţi-a luat

Şi-obrazul tău ţi l-a scuipat,



Întoarce-i bine pentru rău,

Răspunde-i blând omului tău,

Şi-astfel, spre Domnu-l vei trezi

Căci dragostea va dăinui.



Celor ce pentru crezu-ţi sfânt,

Ţi-aduc ocări pe-acest pământ,

Arată-le lumina Lui,

Calea cea sfânt-a Domnului,



Şi-ncearcă să îi scoţi din foc

Chiar dacă viaţa ta e-n joc

Şi-aşa cu dragoste-or veni,

Căci dragostea va dăinui.



De dragoste să-ţi fie dar,

Mereu preaplin al tău pahar,

Să se prelingă peste el,

Să poată toţi să bea din el,



Şi chiar şi-atuncea când ţi-e greu,

Să nu mai fie al tău eu,

Ci pacea Lui mereu, mereu,

Căci dragostea e DUMNEZEU.

AMIN !