Poezie Toamna (7)

Toamnă



E Toamnă, şi vremea încă e bună,

Din câmp roadele coapte s-adună,

Recoltele-au fost multe şi bogate,

Cămările îngrijite, gem de bucate,

Grâul ales şi triorat e în hambare,

Porumbul cules, stă-n porumbare,

Şi mustul fiert şi-n sticle capsulat

E gata, şi-i pregătit pentru iernat!



E Toamnă, şi ogorul iar aşteaptă

Desţelenirea-urgentă ca răsplată,

Pentru recoltele bogate ce-a dat

La toţi cei truditori ce l-au lucrat.

Să înceapă din nou acum arătura

Punând în el din timp semănătura,

Nădejdea pentru anul nou ce vine

Trăind speranţa roadelor depline!



E Toamnă, şi curând, pe pământ,

Ploi, cu stropi reci, loviţi de vânt,

Vor apărea, în treceri de furtună

Atunci, când pulberile de ţărână

Vor fi-n vârtejuri de vânt înălţate,

Prin văzduh, în rotocoale purtate,

În dâlme lungi, jos vor fi aşezate,

Şi frigul, s-o simţi, şi zi şi noapte.



E Toamnă, şi acum te pregăteşte,

Cu forţe noi la lucru, şi porneşte,

Să semeni iar sămânţa în pământ,

Şi s-o împrăştii zilnic din Cuvânt,

Deloc să nu se odihnească mâna,

Să semene pretutindeni, întruna,

Cât vremea-i bună, cât permite,

Şi pentru lucru, sunt zile-nsorite!



E Toamnă, şi spre altă Toamnă,

Să te gândeşti când intri-n iarnă,

Când zilele, vor fi reci şi geroase,

Când peste câmpuri, peste case,

Şi peste tot ce-i strâns în ogradă,

Sclipind, mantia albă de zăpadă

Se va aşterne în taină-acoperind,

Sămânţa pusă-n brazdă odihnind.



E Toamnă! Iată că sosit e ceasul

Acum să-şi cureţe oricine vasul,

Şi îngrijindu-l, să fie alb şi curat

Ca plin cu varf, de roade-ndesat

Sub sfânta, mare binecuvântare

Să fie pus, la socotire în grânare,

Unde cu grjă, prin trudă s-adună

Toţi cei aleşi, spre-a fi-mpreună.



E Toamnă! Şi pentru unii acum

Se poate, că e ultimul lor drum,

Dar, şi pentru cealaltă Toamnă

Cu grijă ei în candela îşi toarnă

Ulei, să-l aibă zilnic din belşug,

Ca şi rodul brazdei de sub plug

Să fie mult, să fie cât mai bogat,

Pentru cel ce-n trudă a semănat.



E Toamnă! O, câte vânturi aspre

Peste ogorul vieţii fiinţei noastre,

Şi-n anu-acesta critic ce-a trecut

Cu străşnicie şi groază-au bătut !

Câte rafale mari în crâncene urgii

Ne-a prins, purtându-ne în vijelii,

Şi-aproape, aproape să răstoarne

Ce noi am strâns atâtea Toamne!



E Toamnă, şi de nu ar fi speranţa

Ce zi de zi, ne întăreşte siguranţa,

Că Domnul sfânt e partea noastră

Chiar şi în flacăra de foc albastră,

A rugului, ce s-ar putea aprinde

Şi pe de-a-ntregul ne-ar cuprinde,

Atunci, nu s-ar mai putea ajunge

Când roadele coapte s-ar strânge.



E Toamnă! Poate e ultima Toamnă,

Când ieşi la lucru, tu te îndeamnă!

Şi de cu zori lucrând până în seară,

Să strângi roadele toate în cămară!

Să nu le laşi pe câmp de izbelişte,

Răvăşite, prin livezi şi prin mirişte,

Căci ce s-a copt deplin, e numărat

De Domnul cântărit, ales şi sigilat.



Flavius Laurian Duverna

30 octombrie 2006