Poezie Divina Despărţire

Divina Despărţire



În slăbiciunea firii noastre, Domnul Isus, în umilinţă

A fost făcut desăvârşit, prin cea mai cruntă suferinţă;

Sufletul Său a fost exspus pe-altarul jertfei de păcat

Făcând ruptura dintre El, şi Tatăl Sfânt, cu-adevarat,

Şi la Calvar sau despărţit, moartea nefiind cu putinţă.



A fost nevoie ca întunericul, să se adune în jurul Său

Când Dragostea Nemărginită L-a părăsit în ceasul rău,

Când Tatăl Şi-a retras favoarea, protecţiei Sale divine

Domnul Isus sta-n locul nostru sub a păcatului origine,

Unind cerul şi cu pământul, întinzând scara peste hău.



Acum, orice păcătos va şti, că trebuie ca să cunoască

Experienţa grea şi-amară, pe care chiar s-o retrăiască,

Cum întunericul grozav, pe-Acel ce-n planul mântuirii

La învăluit tot şi L-a cuprins, supus fiind sub legea firii,

Şi ca într-o fire ca a omului, iubirea s-o desăvârşească.



În planul de răscumpărare, era cuprins un vast mister:

Ca Cel Neprihănit să rabde durerea-ntre pământ şi cer,

Pe cruce, să sufere sub torturare, mânia Tatălui Divin

Când la Calvar L-a părăsit, sorbindu-Şi tot paharul plin,

Fiind, pentru-a lumii salvare, cel mai sfânt sigur reper.



Nu din motiv de răzbunare, pe al Său Fiu Şi-a părăsit,

Ci din motivul de durere, când sus pe cruce răstignit,

El suferea nevinovat pedeapsa, primului mare păcat

Ce prin cruzimea-i nemiloasă, pe amândoi I-a separat,

Ca astfel, omul ce-a greşit, să poată fi-n veci mântuit.



Această sfântă despărţire, în Forţa Veşnic Creatoare,

A pus pecetea confirmării, în planul de răscumpărare,

Căci, altfel, nici nu s-ar fi putut, aduce la desăvârşire

Măreaţa Taină, ce ascunsă, s-a regăsit prin răstignire

La numitorul cel comun: Salvarea lumii din pierzare.



Evenimentul din Golgota, a marcat vestea bucuriei

Că-ntre Puterea Cea Divină, prin veacurile veşniciei,

O despărţire nici-odată, deloc nu se va mai produce

Căci nimicit a fost păcatul, în jertfa mare dela cruce,

Ca pacea-n cer şi pe pământ, să fie rodul armoniei.



Nenorocirea ce-a produs-o, în cele două lumi create

Fermentul cruntei răzvrătiri, asupra minţilor dotate,

Cu-nţelepciune de-a alege, şi a-L iubi pe Dumnezeu,

Nu va veni de două ori, pe-al veşniciei sfânt traseu,

Căci prin Jertfa din Golgota, în etern au fost salvate.



Dacă în lumea îngerească, păcatul şi-a aflat nucleul,

Aici, în lumea omenească frecvenţa a atins apogeul,

Prin faptul c-a adus la cruce, Dumnezeirea pironită

Sa poată vedea şi-alte lumi, lucrarea lui desăvârşită,

Născută în rebeliunea când nu a vrut să-şi plece eul.



Perfecţiunea cea divină, în vasta-I lucrare, -a creării,

A eşuat şi a dat greş... în scopul sacru al guvernării,

Prin existenţa păcatului, ce-n Lucifer... a prins fiinţă

Şi-a perturbat creaţiunea cu ne-ntrecuta-i iscusinţă,

A puterii de-amăgire, cu singurul scop: Al dărâmării.



Dar Dumnezeu n-a admis, păcatul să rămână veşnic;

Prin planul cel de mântuire, El a creat cadru prielnic,

Ca orice fiinţă înţeleaptă, să poată face constatarea

Că în Fiul Său unic jertfit, a acceptat răscumpărarea,

Şi că la bara judecăţii, i se va şterge orice pomelnic.



Şi când în ziua cea mai scumpă,...a fericitei veşnicii,

În ceruri sus şi îngerii şi oamenii, vor reintra în bucurii,

Vor recunoaşte prin cântările, de laudă şi mulţumire,

Că Dumnezeu Şi-a completat, creaţia în desăvârşire,

Şi în Univers s-or răspândi, cele mai scumpe simfoniii



Flavius Laurian Duverna

29 ctombrie 2006