Poezie Contemplare

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 69
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/19561-contemplare]Contemplare[/url]

Contemplare



Cu mintea-ndreptată spre culmi infinite

Pătrunsă de gânduri, ce sunt mărginite,

Cuprins de-adoraţie spre ceruri privesc

Şi-n largul iubirii, mă simt cum plutesc.



Meditând la puterea care-a creat toate

Prin Cuvântul cel veşnic, din eternitate,

Mă prostern cu respect şi duhul înfrânt

Aşteptând umilit un răspuns din Cuvânt.



Din veacuri nescrise, ce-aduc veşnicia

În ce-ai creat Doamne, se văd măreţia,

Şi tot ce-a prins viaţă, la glasul vorbirii

Spre slava-Ţi Divină, duc sensul iubirii.



Iar planeta albastră cu munţi si oceane,

Şi cu fluviile de-argint, ce curg diafane,

Ne vorbesc de strălucirea creaţiei Tale

Cu flora şi cu fauna,-n cânt de-osanale.



Tot cerul cel splendid şi-ntreagă natura,

Şi soarele mândru ce-şi toarnă căldura,

Şi Luna argintie, şi stelele, luminând mii

Se scaldă-n iubirea-Ţi, venind din vecii.



Când toate-ai creat, în forme complete

Şi legi şi hotare, le-ai hotărât înţelepte,

În a şasea zi, din prea-ntinsa-Ţi lucrare

Tu ai făcut şi-omul din pământ şi suflare.



Fiinţă creată, şi cu înţelepciune deplină,

La chip semănâd cu persoana-Ţi divină,

Cu caracter drept, spre ascultare expus

Ca o coroană-a creaţiei ca rege l-ai pus.



O făptură minunată după un plan stabilit

O altă invenţie, nouă, din tot ce-ai zidit,

În Universul, fără margini, deja existent,

Omul, el a fost minunea, cercetată atent.



Reprezentant investit al planetei pământ,

Era în veci onorat, ascultând de Cuvânt,

Şi-un viitor luminos, el avea drept înainte

Însuşindu-şi idealuri, nebănuite de minte



Frumosul Eden, era ca model, mărturie,

Când omul se înmulţea, aveau să mai fie,

Şi alte Edenuri, prin Cuvânt iarăşi create

Cu pomi fel de fel, plini de roade bogate.



Dar n-a fost ca să fie, suirea-n progres

Din cauza neascultării, căzând în regres,

Puterea, de a îndeplini voinţa-Ţi divină

Era strâns legată, de ascultarea deplină.



În cursa, hipnotic întinsă in marea ispită

Cu glas omenesc, dintre ramuri vorbită,

Puternicul Lucifer, ce-n cer fusese învins

A pus capăt vieţii, ce-n moarte s-a stins



Mulţime de secole, au trecut şi s-au dus

Până la împlinirea, ce Doamne, ai spus,

Ca viaţa din nou, să-şi recapete sensul

Şi omul greşit, să-şi îndrepte iar mersul.



La vremea împlinirii, celor patru milenii

De muncă şi de trudă şi rugă-n vecernii,

La Tronul preasfânt un orologiu-a sunat

Şi singuru-Ţi Fiu, prin Duh S-a-ntrupat.



Asemenea omului, S-a născut şi-a trăit

În lumea de patimi, fiind om, la fel ispitit;

Sămânţa promisă, făgăduinţă-a căderii

A dus lupta crâncenă, cu prinţul puterii.



Prin jertfa cea mare, la crucea Golgotei,

Prin piatra cea grea, de deasupra grotei

Ce-acoperea trupu-I, depus în pământ,

A biruit moartea, cu-al ei crud mormânt.



A spus morţii: -NU! în dimineaţa-nvierii,

Ducând vestea bună, spre culmile zării,

Ca-ntreg Universul, de bucurie cuprins

Să tresalte-n cântări, că Hristos a învins.



Dar trebuia să mai treacă zile şi mulţi ani,

Până ce sub picioare pe toti cei duşmani,

Tu Doamne-I vei pune, obţinând victoria

Ca s-aibă în veci Fiul toată slava şi gloria.



Când marele-nvins ultim va fi fost Lucifer,

Heruvimul puternic ce-a stârnit sus în cer,

Răscularea cea mare prin a sa-mpotrivire,

Atunci, va fi timpul, de-a domni în mărire.



Contemplând veşnicia, prin prisma iubirii

Universul superb, va da glas desăvârşirii,

Pentru pacea eternă, pentru liniştea dulce,

Ce-a fost cu putinţă prin jertfirea la cruce.



Flavius Laurian Duverna

27 octombrie 2006.
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Contemplare | Salvatorul.ro
meniu prim
Da, inima noastră își găsește bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel Sfânt. ( Psalmii 33:21 )