Poezie REVELATIA CRACIUNULUI

REVELAŢIA CRĂCIUNULUI



Din argintia strălucire a Universului nemărginit,

Din feerice meleaguri unde totul e desăvârşit

Te-ai coborât, O, Tată, în lumea cea meschină

S-aduci la pământeni Speranţă şi Lumină.



Te-ai coborât din sferele fără apus de soare,

Din locul îngeresc de nesfârşită sărbătoare

Te-ai identificat cu noi, cu oamenii de rând

Prin Fiul Tău, Învăţător smerit şi blând.



Venit-ai pe Pământul scăldat în neputinţă

Uimiţi suntem cu toţi de-atâta umilinţă

Nu ai dorit nici lux, nici scânteieri de aur

Şi nici încoronarea şi nici al lumii laur.



Te-ai întrupat în iesle, în fân şi-n modestie

Ca cei ce-s muritori să vadă şi să ştie

Că este-acces la Har fără deosebire,

Că toţi pot beneficia de dulcea Ta iubire.



Ce mare-a fost lucrarea! Ce plan măreţ şi sfânt!

În lumea de-ntuneric venit-ai prin Cuvânt,

Prin Logosul divin ce-a existat din veci

O vreme limitată pe Terra să petreci.



Când se-mplinise vremea, la cel dintâi Crăciun

Sosit-ai din splendoare să fi Păstorul Bun

Sosit-ai cu Salvarea de care-aveam nevoie

Şi-ai spus la toţi de Cer şi de-o divină voie.



Găsit-ai beznă densă şi multă răzvrătire

Şi-atâtea suflete încorsetate-n rătăcire!

Dar ai deschis o Cale cum n-a mai fost ’nainte

Şi-ai transformat în om voinţă, simţ şi minte.



Şi-acei ce Te-au primit când ai lansat chemarea

Ţi-au dat O, Rege sfânt, şi gândul şi suflarea

Şi-au devenit – din robi – făpturi înnobilate

Şi Sfintei Trinităţi i-au dat întâietate,



Şi-au devenit mai buni, mai plini de omenie

Cu tot ce este sfânt trăiesc în armonie

C-au înţeles că viaţa de-aici e doar o clipă,

Că fără Salvator tot traiul e risipă.



Din infinita strălucire a zărilor senine

Te-ai coborât, O, sfinte Creator, şi pentru mine

Şi spre eternitate o uşă mi-ai deschis

Atunci când pe Mesia pe Terra L-ai trimis.