Poezie Marea Întâlnire

Marea Întâlnire



La Tine, o Doamne, în rug-astăzi vin

Cu sufletul searbăd scăldat în suspin,

Să-mi vindeci durerea şi chinul amar

Să-mi dai pacea dulce a sfântului har.



De-a Ta părtăşie mi-e sufletul dornic

De Spiritul Sfânt, să rămân statornic,

Să înving totdeauna demonica-i vrajă

Să nu cad pe cale în tainica-i mreajă.



Iubirea prea Sfântă, aş vrea să pricep

Şi-o viaţă prin jertfă cu drag să încep,

Puterile toate, să le-adun, să le strâng,

La pieptu-Ţi Isuse, să cad şi să plâng!



Să-mi ştiu azi zdrobită, a trupului fire,

Din sclavia-i cea crudă să am izbăvire,

Să lupt spre-a o birui, cu poftele sale

Dorinţele şi planurile, să fie-ale Tale!



Idealul prea scump aş vrea să-l ajung,

Şi-n calea credinţei, deşi drumu-i lung,

Să strâng vreau cu sârg, laurii cereşti

În ghirlande de aur, din spinii lumeşti.



Prin văi şi ruine, prin deşert sau pustiu

De-o fi ca să trec, al Tău vreau să fiu!

Pe drumul dreptăţii, condu-mă înainte

Şi-aşterne-mi pe cale, poveţele sfinte!



Cu patos şi dor, Te chem, Te doresc,

Căci azi simt nevoie de harul ceresc,

Povara din suflet aş vrea s-o descarc

La crucea Golgotei, iubirea să-ncarc!



Să spun lumii întregi, iubirea cea vie

Şi-n inimi zdrobite, ea mereu să-nvie,

Şi-n partea de lucru, care îmi revine

În dureri şi lacrimi, să fiu lângă Tine!



Cu planul salvării, mereu tot-nainte

Să spun tuturora, să le-aduc aminte,

De harul Tău Sfânt, pentru omenire,

De vestea cea bună şi marea iubire.



Şi vrajba şi ura, de mi-or fi-mpotrivă

Ca luntrea vieţii, să-mi ducă-n derivă,

Spre Tine să-mi fie, speranţa salvării

Să nu mă scufund, în adâncul mării!



Năvalnice valuri, prin volburi de ape

De-or izbi-n furie credinţa să-mi sape,

Dragostea voi pune-o, în locul dintâi

Nădejdea sublimă, îmi va fi căpătâi.



Spre sfântul ideal, peste valuri purtat

Condu-mă la ţărmul cel mult aşteptat,

Şi-n negura nopţii, trimite-mi lumină

Din farul cel veşnic, din slava divină!



Pe-ntinderi de ape în timp de furtună

Când braţul nevolnic e gata s-apună,

O,Tu barca salvării, aruncă-mi în larg

La Tine s-ajung, cântând pe catarg!



La ţărmul iubirii, cu turnu-i de veghe

Reflectând în zare peste mii de leghe,

Lumina-Ţi divină ce-n raze-ai vărsat

Să fiu lângă Tine, mi-e dorul purtat!



La marea întâlnire, ce v-a fi împlinită

Atât de-aşteptată şi prea mult dorită,

Să-mi pot exprima bucuria-n cuvinte

Rostită în imnuri de coruri prea sfinte.



Când cerul întreg, suna-va-n cântare

Preamărind biruinţa-n jertfa Ta mare,

Să fiu împreună, cu îngerii cei sfinţi

Ce au fost cu mine, în lungi suferinţi.



Să gust din favoarea, măreţelor taine

Veşmântul luminii, să-mi fie iar haine,

În sfânta-Ţi prezenţă să pot să trăiesc

Speranţele sfinte, ce-n suflet nutresc.



Să sorb cu nesaţ, din marea-Ţi iubire

Şi-n suflet să-mi strâng, sfânta fericire,

De-a fi lângă Tine, o Doamne-n vecie,

De viaţa prea scumpă, să am părtăşie!



Simţind împlinirea, făgăduinţelor sfinte,

Privind la iubirea-Ţi ce-o curge-nainte,

O veşnicie întreagă, să stau şi s-admir

Cum ea se revarsă, în torente de mir.



Balsamu-I puternic să văd cum răzbate

Ca un tonic fluid, pulsând viaţa în toate,

Din Universul mareţ, cu lumi şi minuni

Ce veşnic, o Doamne, Îţi vor fi cununi.



Când vei fi proclamat Împărat al măririi,

La încoronarea finală, ca preţ al jertfirii

Ce-ai plătit fără murmur cu viaţa divină,

Să fiu în oştirile ce cu drag Ţi se-nchină.



Să mă bucur de slava măreţiei în glorie,

Că-n lupta cea mare-n final de victorie

Asupra pacatului, s-a terminat tragedia,

Ce şaizeci de veacuri a umbrit veşnicia.



Flavius Laurian Duverna

26 octombrie 2006