Poezie Alfa si Omega (3)

Alfa şi Omega



De-a pururi, Alfa şi Omega

Fiind din veacuri, nedatate,

Eşti Dumnezeu, ce închega

Un Univers vast, o entitate!



Din veşnicii, eşti Începutul

A tot ce-i viaţă, în Univers,

Şi tot din veşnicii, Sfârşitul

Neschimbător şi de neşters!



Puterea-Ţi nespus de mare

Prin neîntrecuta Ei gândire,

E forţa motrice... în lucrare

În veşnica-Ţi, Nemărginire!



Numai prin Cuvântul Sfânt

Ai zis, şi îndată s-au făcut,

Şi cer şi stele, şi-un Pămînt,

Cum ai dorit şi cum ai vrut!



Când în Atotînţelepciunea

Un alt sistem, ai conceput,

În Univers, a fost minunea

Prin voia-Ţi care, a apărut!



Şi aştrii mari: Soare şi Luna,

Ce străjuiesc acest Pământ,

Rămas-au pentru totdeauna

Întocmai creaţi prin Cuvânt.



Ca cei mai mari luminători

Pe-a cerului boltă albastră,

Au fost numiţi guvernatori

Ai zilelor, în lumea noastră.



Ei separând ziua de noapte

Cu-a lor lumină, luminând,

Slujesc ca semne, să arate

Că-n zile anii trec curgând.



Şi neîncetat ele marchează

Prin calcul timpul cel fluid,

Când în mărire guvernează

Din ceru-atâta de splendid.



Înveşmântat în panorama

Planetelor... pe ceru-astral,

Cu măreţie-şi spune faima

Sistemu-n spaţiul... sideral.



Saturn... Mercur şi Uranus,

În circuit, Neptun şi Marte,

Şi Pluto... Jupiter şi Venus

Îşi au menirea mai departe.



Calea lor, trece prin vremi

Pe-orbite fixe... tot mereu,

Prin Forţa vie, ce le chemi

Urmându-şi eternul traseu!



Şi-n prea-sublimul Univers

Cu alte lumi, minuni create,

Le-ai trasat drumul de mers

Prin legi fixe, neschimbate.



Şi cugetând adânc şi-atent,

În ele văd, Forta-Ţi Divină,

Din veşnicii până-n prezent

Neschimbătoare şi deplină.



Şi nici astrul lumii noastre

Nu se învarte la întâmplare,

Şi-asemeni, celorlalte astre

El ocoleşte... acelaşi Soare.



Cuprins, în cerescul sistem

El an de an mereu rodeşte,

Nu de la sine, ci înţelegem

Puterea-Ţi, ce-l cârmuieşte.



Iar mâna-Ţi, care-l susţine

E Forţa cea conducătoare,

Nimic, să nu-l poată reţine

În drumul lui, prin apăsare.



Prin spaţii mâna nevăzută

Le ţine toate-n drumul lor,

Crearea-n veci desăvarşită

Să stea în Cosmos, uimitor.



Superbă salbă... în Galaxii

Vastul sistem, cel planetar,

El, de la-nceput de veşnicii

Avea marcat, centrul solar.



Dar Planul cel Sfânt, divin

Stârnita-n cer nemulţumire,

Şi-a afectat, în mod deplin

Tronul cel veşnic de mărire.



Atunci păcatu-a luat fiinţă

În primul heruvim, Lucifer,

Şi-a bulversat cu iscusinţă

Şi ordinea... şi pacea-n cer.



Înălţându-se, s-a-mpotrivit

Pentrucă el n-a avut cuvânt,

În planul ce-a fost întocmit

De-a face omul, pe Pământ.



Ţi-ai arătat, atunci, iubirea

În a-l convinge, ca să vadă,

Lucrarea rea, în răzvrătirea

Şi haosul, ce-avea să cadă.



După înfiorătoarea tragedie

Când drama a luat sfârşit,

Noul sistem, cu temeinicie

În Universul vast l-ai clădit.



Iar planul care-a fost făcut

De a crea... Terra albastră,

A fost în totul... conceput

În puterea-Ţi cea măiastră.



Când omul-fiinţă, ai creat

Era-n perfectă asemănare,

Cu Tine Doamne, minunat,

La chip şi sfântă-nfăţişare!



În spaţiu-imens, Universal,

Când locul său, l-ai stabilit,

Cu strigăte în mod triumfal

Şi-n cântece...a fost primit.



Toţi fiii acelor lumi create

Ca o remarcă... a bucuriei,

A-ntâmpinat pe omul-frate

Pe plaiul sfânt al veşniciei.



Au răsunat, în bolţi cereşti

Imnuri preasfinte-n osanale,

C-Atotputernic, veşnic eşti

Mai sus de cerurile-astrale.



Şi-au fost cântări de veselie

Şi nimeni Doamne nu nega,

C-ai fost şi eşti din veşnicie

Neschimbat Alfa şi Omega!



Flavius Laurian Duverna

26 octombrie 2006