Poezie Adu Doamne, Ploaia!...

Adu Doamne, Ploaia!...



Adu Doamne, ploaia, Spiritului Sfânt

Peste-ai Tăi copii, ce-aici pe pământ,

Zilnic ei o cer, dorind s-o primească

În calea credinţei să poată să crească

Prin lumina sacră-a scumpului Cuvânt!



Să poată-nştiinţa lumea, să ducă solia

Că-i timpul din urmă, când Împărăţia

Ce-a fost mult dorită e acum aproape,

Să înceapă veacul, prin iubirea agape

Însemnând jaloanele, privind veşnicia!



Vestind lumii întregi, ultima chemare

La orişice neamuri, şi limbi şi popoare,

Ce nu Te cunosc, spre a se întoarce

Din moarte la viaţă, voia-Ţi de a face

Spre-a trăi solemna, mare avertizare!



Cu zel să mărească Jertfa de la cruce

Ce-a venit s-aline, ca mireasma dulce,

Fiindcă atât de mult, Tu lumea-i iubit

Încât pe singurul Fiu, L-ai lăsat jertfit

Şi prin haru-Ţi mare, mântuire aduce!



Adu Doamne, ploaia, sfântă şi Târzie

Să se coacă grâul, peste-ntreaga glie,

Şi pus în hambare, să se împlinească

Timpul aşteptării-n gloria-Ţi cerească

'N gloria-Ţi eternă, în cânt şi-armonie!



Şi s-aduni la Tine de pe tot pământul

Pe toti copilaşii, ce-au păzit Cuvântul,

Şi-au chemat prin lacrimi zorii bucuriei

Când va-ncepe era, sfântă a veşniciei

Şi-or cânta ,,osana" şi cer şi pământul.



Flavius Laurian Duverna

24 octombrie 2006