Poezie Poemul mulţumirii

În Cartea Ta, Părinte, e-un cifru pentru mine,

Cu multă sârguinţă, încet l-am descifrat.

Şi-n clipa dezlegării, şuvoaie de lumine,

Cu gura lor de aur pe ochi m-au sărutat.



Zăceam în întuneric, necunoscând frumseţea

Atâtor strălucite şi tainice comori.

Seminţe de-Adevăr îşi etalau nobleţea,

Eu însă-aveam pe pleoape ai necredinţei nori.



Până-ntr-o zi când cerul, cu inima-n Golgota,

Şi-a aplecat spre mine noianu-i de lumini.

Şi-o sfântă simfonie, descătușându-și nota,

Mi-a aşezat în suflet miresme dulci de crini.



Am înţeles în lacrimi, cu câtă-nfrigurare

M-ai căutat şi preţul plătit în locul meu!

C-ai vrut iertarea Ta, cea făr' asemănare,

Să-mi dai, şi să mă faci copil de Dumnezeu!



Iar în alaiul mare al razelor divine,

Dumnezeieşti minuni mi le-ai legat mănunchi.

În dragoste scăldate, dorind să Ţi se-nchine,

Mi-s toate simţămintele, plecate în genunchi.



Îţi mulţumesc o, Tată, de harul Tău bogat,

Adânc şi generos izvor de apă vie;

De Duhul Tău cel Sfânt, Prieten minunat,

Ce viaţa mi-o-înnoiește şi sufletu-mi mângâie.



Îţi mulţumesc de Fiul pe care L-ai jertfit,

Să mă ridici la slava sfinţirii-I inerente.

Prin sângele-I curat deplin m-ai mântuit

Şi astăzi mă-mbăiezi în ploi efervescente.





Oct.20.2006