Poezie Căsătorie Sfântă

Căsătorie Sfântă



E plin şi copt pământul, de multele nelegiuiri

Şi făr-delegile se-ntind sporind acum mereu,

Paharul îl vor umple, pentru drepte răsplătiri

La ceasul judecăţii cel rânduit de Dumnezeu.



Şi pentrucă-n răbdarea Lui nespus de mare

El tolerează îndelung, pe cel rău şi răzvrătit,

Sunt pline inimile, de mândrie şi neascultare

Şi omul nu acceptă, că e pe un drum greşit.



El nu aude, nici nu vrea să simtă decăderea

Prin sodomia zilelor, prin marşuri trâmbiţate;

Nu îi afectează auzul, nu-i acoperă vederea,

Şi subconştientu-i, e bolnav, şi e pe moarte.



E greu şi-i dureros să vezi cum etica morală

E aruncată în pulbere, şi împinsă cu piciorul,

Pentru-a distruge, dragostea cea maternală

Ce de la-nceput a binecuvântat-o Creatorul.



Familia umană, în structura ei, e primejduită,

E atăcată, în tot ce are ea mai demn şi sfânt:

Căsătoria între părţi, cum ea a fost orânduită

De Dumnezeu, prin cel mai sublim legământ.



Când El, la început a declarat că omul va lăsa

Pe tatăl şi pe mama sa, şi-n doi, spre-a se uni,

Şi-un trup din doi el se va face cu nevasta sa,

Acesta e principiul, familiei în veci de-a întruni.



Când înainte de deluviu, omenirea a-ncercat

Poligamia, peste tot, de-a fi înălţată-n rang,

Atunci şi Dumnezeu, mâhnit, n-a mai răbdat

Potopul a venit cu-al său efect de bumerang.



Când în vestitele cetăţi, Sodoma şi Gomora,

Neruşinarea hidoasă, ajunsese chiar la culme,

Prin foc din cer sfârşitul le-a fost amândorora

Şi nu s-au mai găsit deloc din ele pic de urme.



Când minţile, amăgite, prea mari şi luminate,

Pe timpul de primejdie al revoluţiei Franceze,

Au desfiinţat în tot căsătoria dând-o laoparte,

Când ateiştii, biruitori, vociferau pe metereze,



Atunci, s-a declanşat în valuri crunte anarhia,

Cu-al ei, cel mai cumplit, panaceu împrăştiat;

Atunci, a fost în mod public împroşcată Biblia

Cu cele mai abjecte, etichetări de blasfemat.



Dar tot atunci, la mulţi din ei le-a fost sfârşitul

Din cei mai aprigi, ce se luptau cu Dumnezeu,

În piaţa cea de obşte ghilotina îşi spăla cutiţul,

În sângele curgând şiroi pe crudul eşafod ateu.



Nu a putut prea mult, ca să mai reziste Franţa

Cu al său Cult al Raţiunii, pe ateism întemeiat,

Şi după trei ani şi jumătate, a aparut toleranţa

Cuvântului lui Dumnezeu, prin lege promulgat.



Avem în faţa noastră, raportate, atâtea pilde

Ce din istorie, răzbat până la noi ca-nvăţături,

Şi iată, n-avem scuze în sodomia ce se-ntinde

De a trăi în căsătorie, după oricare apucături.



Să fim cu-nţelepciune! Avem o sacră datorie,

Ca glasul Providenţei, să-L facem să răsune,

Căci Dumnezeu, a declarat despre căsătorie:

Pusă fiind în rândul lucrurilor: ,, Foarte bune! ’’



Azi, suntem chemaţi cu toţi ca s-o restaurăm

Din degradarea, prea numeroaselor nelegiuiri,

Principiul, cel lăsat la început să-l promovăm!

Şi noi credincioşi statonici, să fim sfintei uniri!



Să ridicăm stindardul sus, şi-n sfântă curăţie

Moralitatea, să ne fie din principiu, o arvună!

Căci astfel dragostea, între soţ şi între soţie,

Va fi-ntre cei doi, cea mai puternică cunună.



Căsătoria, fiind nucleul, de bază al societăţii

Va rezista atacului, de-a i se schimba sensul,

Şi de se-ncearcă azi să i se strice rostul sorţii

În Dumnezeu se va-ntări, să-şi ducă mersul.



Căci începand, din Paradis, şi pân-la Paradis

E binecuvântată, în veci de veci de Creator,

Să se-nmulţească omul, în familii, cum e zis

Pe pământ să fiinţeze, ca al vieţii precursor!



Flavius Laurian Duverna

20 octombrie 2006