Poezie Peisaj de Toamnă

Peisaj de Toamnă



Când frunzele verzi ruginite cad toamna pe pământ

Şi-l învelesc, în aşternutul lor funebru-n val de vânt,

Când pomii verzi odată, rămân de-mbrăcăminte goi

Atunci sunt zile mohorâte, şi zilele sunt reci, cu ploi

Şi încetează în lunci şi codrii, al păsărilor dulce cânt.



Din răsărit, înspre apus, trec norii-n valuri plumburii

Lăsând din ale lor burdufuri, noian de ape pe câmpii,

Şi peste câmpurile semănate, unde-i ogorul pregătit

Sămânţa pusă în brazdă, aşteaptă vremea de-ncolţit

Ca să crească în dezvoltare, s-aducă roade în bucurii.



În aer suflă vântul aspru, neavând ’naintea lui hotar

Şi se cutremură crunt codrii, de-al lui cumplit itinerar,

În scorburi şi în ascunzişuri, stau păsările nemişcate

Şi animalele pădurii, în vizuini, ascunse stau culcate

Căci pentru tot ce se întâmplă, ele nu mai au habar.



Presimt, cum vântul groaznic, cu vijeliile în zvârcoliri

În crivăţ se va transforma, punând zăpada-n troieniri,

Şi fiind astfel obligate, să stea mai mult în dormitare

Se adaptează din mers vieţii, într-o totală resemnare

Până ce timpul va trecea, cu-al lui sezon de amintiri.



Pe ceruri trec cocori, zburând spre regiuni mai calde

Trec păsările călătoare, dorind prin ape să se scalde,

Călătoresc în cârduri mari, ducându-se spre miază-zi,

S-ajungă-n locuri primitoare, unde pot viaţa şi-o trăi

Zone, cu tufărişuri şi bălţi, cu oaze şi pajişti smaralde.



Ele, îşi cunosc timpul, şi vremea lor privind la ceruri

Ştiu când să plece, când să vină şi se adună-n cârduri,

Din instinct se supun legii, ce le-a lăsat-o Dumnezeu,

Şi ani de ani peregrinând, acelaş ciclu, îl fac mereu

De fel nu au erori, şi trec pe cer, în rânduri, rânduri.



Flavius Laurian Duverna

12 octombrie 2006