Poezie Consolare

Consolare...



Când azi, tu suferi greu, sub jalnică durere,

Când sufletul ţi-e trist, şi înfiorat de teamă,

Prin rugăciune-n umilinţă, cu credinţă cere,

Ca Dumnezeu să te-aibă-n grjă şi în seamă

Atunci, când lacrimile-ţi strigă şi Îl cheamă.



Când istovit, nu ai puteri ca să rezişti o zi,

Când ochii plânşi sunt plini de multe lacrimi,

Atunci e timpul, poţi spune Lui ce ai dori,

Dar nu uita pe Domnul tău în grele patimi

Gândeşte-te la cruce şi la cununa de spini!



Acum, poţi privi chiar dincolo de suferinţe

Pentrucă tu ştii, că ele, oricât ar fi de mari,

Există trepte urcând spre culmi de biruinţe,

Ce dau curaj, la toţi cei încercaţi să fie tari

Căci numai astfel ei devin, maieştri făurari.



Şi-astfel, e drept să ştii, că chiar în ciuda lor,

Există-un Dumnezeu, ce-n mila-I te păzeşte,

Şi Dumnezeu, ce-a fost din veşnicie iubitor,

De-a dat pe singurul Lui Fiu, El te iubeşte

Şi-n dragostea-I nemărginită, te călăuzeşte!



Şi numai El va pune capăt tuturor durerilor,

În ziua aceea scumpă, prea mult nădăjduită;

În ciuda, oricărei teorii, filozofice-a părerilor,

Moartea se va sfârşi, fiind de viaţă înghiţită

Şi-o eră nouă, era veşniciei... va fi instituită.



În ziua aceea, când suferinţele vor fi uitate,

Şi tot ce-a fost aici, dureri şi chinuri şi amar,

Nemaifiind, vei intona imnuri cât mai bogate

Spre slava Celui, ce Fiul Său ne-a dat în dar

Prin a Sa neprihănire, pe crucea de la Calvar.



Flavius Laurian Duverna

08 august 2006