Poezie Tânărul creştin

A pornit pe calea vieţii,

Cu paşi largi, cu dor în piept,

Chiar din zorii dimineţii,

Tânărul neînţelept.



Şi crezând că viaţa sfântă

Este simplu de trăit,

Că Isus binecuvântă

Pe-orişicine-n infinit,



N-a crezut în sfânt Cuvântul

Care spune că e greu

Ca să treci peste mormântul

Ce-ţi apare-n drum mereu.



Şi mergând pe calea dreaptă,

Către cerul sfânt păşind,

Se-ntâlneşte deodată

Cu un sol de jos venind,



De pe line căi de-alături

Paralele cu-acest drum,

Dar apoi, ce duc în lături,

Unde totu-i praf şi scrum.



Şi atras de dulcea plasă

Ce-l ademeneşte greu,

Tânărul, de drum se lasă

Uitându-L pe Dumnezeu.



Astfel porneşte el timid,

Iar apoi cu mare dor,

Pe pământul cel livid,

Unde mulţi din tineri mor.



Se-ndepartă de cărarea

Care duce-n cerul sfânt,

Şi aleargă spre-adunarea

Ce îl cheamă surâzând,



Fericit, priveşte-n faţă

La neantul de lumini,

Şi îi pare că în viaţă

Niciodată n-or fi spini.



Dar mergând, mergând cu grabă,

Noaptea-n jur se lasă greu,

Paradisul se destramă,

Se miceşte tot mereu...



Până când, intrând în codru,

Tânărul creştin privi,

Şi-l cuprinse-un nour negru

’N loc de-acele lumini vii.



Ah! Dar unde-i fericirea?

Unde-i ceea ce-a văzut?

Îşi roteşte-n jur privirea...

Tot ce vede, e doar lut.



Nu-i niciunde veselie,

Nici o umbră de plăceri,

Tânărul, în agonie

E cuprins de mari dureri...



I se pare că se-nvârte

Tot pământu-n jurul său,

Slăbiciunea îl cuprinde

Când priveşte negrul hău...



Cade-n recile tufişuri,

Simte pieptul sfâşiat,

Iar prin jur, în luminişuri,

Se aude ne-ncetat,



Un ecou de glasuri multe,

Şi de răcnet ca de leu,

Ce coboară de pe munte

Alergând cu pasul greu...



Vântul geme trist prin ramuri

Clătinând copacii tari,

Şi-aducând pe-a sale valuri,

Vuiete mai mari, mai mari...



Împrejur se-arată umbre...

Negre umbre-ncet plutind,

Şi cu-a lor mantale sumbre

Se apropie trist foşnind...



Tânărul creştin, cu spaimă,

Le priveşte suspinând...

Este-ncremenit de teamă,

Să vorbească neputând...



Nu mai are nici speranţa

De-a rămâne viu acum...

Remuşcarea-i arde faţa,

C-a ieşit din dreptul drum...



Ce ferice-ar fi acuma

De stătea cu Dumnezeu,

Alergând cu dor întruna

Fiind sfânt în trai mereu...



Însă-acum, sfârşitul tragic,

E la uşă, e aici...

Îl aşteaptă chinul veşnic

Fiind lipsit de rai, pe veci...



Deodată se aude,

Lung, un tropot ca de cal,

Ce se-apropie, pătrunde,

În pădure ca un val...



Iată-acum, doi ochi de gheaţă,

Două suliţi reci de foc,

Se apropie în faţă

Iar apoi se-opresc pe loc,



Şi rămân ţintiţi asupra

Bietului creştin căzut.

„Eşti al meu!” rânji deasupra

Monstrul negru, Belzebut.



„Nu mai ai nici o scăpare!”

Răcni glasul cel fioros...

„Nici o şansă de-apărare!”

Repetă cu răcnet gros...



Tânărul lipsit de vlagă

Simte-o ghiară rece, grea,

Şi nu poate să aleagă,

Ca să fugă sau să stea.



Negre umbre-l înconjoară,

Îl privesc rânjind fioros,

Cu privirea îl măsoară,

Şi-l azvârle nemilos...



Iar apoi se-aude-un muget

Şi-o scrâşnire de cuţit,

După care-ncet, un vuiet,

În prăpastie e sfarşit.



Şi astfel fiind nestatornic,

Pe calea lui Dumnezeu,

A sfârşit în chinul groaznic,

Şi-a rămas în chin mereu,



Bietul tânăr ce crezuse

Că-i uşor să intri-n rai,

Şi de şoapte ascultase

Netrăind în sfântul trai.



Iar acum, iubit creştine,

Tânăr sau bătrân de eşti,

Vreau un gând a-ţi spune-n fine

Dacă viaţa o doreşti



Să trăieşti cum se cuvine,

Să nu stai la sfatul rău,

Să n-asculţi şoapte străine,

C-ai s-ajungi şi tu în hău.



Să alergi mereu pe calea

Care duce-n Paradis.

Să respingi mereu chemarea

Ce-ţi oferă-un trai de vis!



Să respingi orice chemare,

Ce te-ndeamnă la păcat.

Orice-ndemn de rea purtare,

Să-l alungi neîncetat!



Nu uita nicicând Cuvântul

Care spune-atât de clar:

„Păcătosul va fi-n vântul,

Şi în plânsul de afar’!”



Tu decizi cum să trăieşti,

Şi cui vrei să te închini:

Dacă rău înfăptuieşti

Vei ajunge între spini!



Dar pe Domnul de-L slujeşti,

Şi Îi eşti supus mereu,

În palatele cereşti,

Vei sta-n veci, cu Dumnezeu.