Poezie Rândunica

Sub streşina casei la noi

Este un cuib de rândunică,

Din paie, beţe şi noroi

L-au construit vara trecută.



Doi puişori au crescut

Şi-au învăţat să zboare,

Au plecat când vara a trecut

Dar mama mi-a spus că vine iară.



Şi-ntradevăr n-a minţit mama

La cuibul lor iar au venit,

Din zori şi până-n seară

Au ciripit şi au muncit.



Doamne Tu le-ai învăţat

Să plece şi să vină,

Şi cuibul de l-au reparat

Cu noroi şi iarbă din grădină.



Doamne cât de mare eşti

Şi ochiul Tău cuprinde

Pământul tot când îl priveşti

Şi-n orce făptură pătrunde.

Ştiu că Tu eşti cu mine mereu

Şi nici o clipă singur nu mă laşi,

Să nu greşesc aş vrea Domnul meu

Să calc pe urmele ce lasă-a Tăi paşi.



Iar dacă vreodată greşesc

Şi calc pe urmele altor paşi,

Ca rândunica drumul să găsesc,

Să recunosc urma de paşi.