Poezie Pășim numai 'nainteVizualizări: 62
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 08:53:25 BBCode: [url=/poezie/id/1968-p-im-numai-nainte]Pășim numai 'nainte[/url]
PĂȘIM NUMAI ’NAITE...
Pășim numai ’nainte spre gloria cerească
Dorind s-atingem țelul prin Legământ propus
Și nimeni nu e-n lume să poată să ne-oprească
Să ne-ațintim privirea spre Țara făr-apus.
Pășim având în suflet încrederea deplină
Ce s-a format în luptă, în boli și în necaz
Și frați suntem cu-acei ce Tatălui se-nchină
Și-mpărtășesc durerea cu lacrimi pe obraz.
Cărarea ce-o străbatem e foarte-ntortocheată
Și curse sunt plantate de-agenți din adâncimi
Dar ne ghidează Cartea prin Duhul inspirată,
Ne dă puteri s-atingem frumoase înălțimi.
Curenți care izbesc ca zelul să-l distrugă
Sunt depășiți prin grija Stăpânului preasfânt
Mereu dușmanii noștrii slăbesc, sunt puși pe fugă,
Sunt duși în depărtare de-al lumii, rece, vânt.
Ca un bolid când vine spre suflet încercarea
Vom căuta soluții nu-n lumea de nevoi
Cu cântece duioase vom înfrunta-ntristarea
Și-om medita mai mult la lumea de apoi.
Ce scumpe biruințe gustăm întotdeauna
Trăind în mod plenar principiul cel divin!
Dorința nu e stinsă, vrem să primim cununa
La tot ce spune Cerul să afirmăm: ”Amin!”
Pășind numai ‘nainte spre veșnica Cetate
Simțim în noi prezența a Celui ce-a-nviat
Căci El ne întărește și din necaz ne scoate
Și luminează calea spre Plaiul mult visat.
George Cornici/19 Iunie, 2012
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primCând în inima ta locuieşte Isus, eşti la iubire predispus, când în inima ta locuieşte al tău eu, atunci te răzvrăteşti mereu, împotriva Lui Dumnezeu.