Poezie De vorbă cu Isus

Când spatele-Ţi era lovit

De bici cu pietre împletit,

Bucăţi de carne se smulgea,

Şiroaie sângele-Ţi curgea,

În ploaie loviturile cădeau

Adânc carnea-Ţi brăzdau,

În juru-Ţi lumea era roată,

Vorbind în gând, vorbind în şoaptă,

Privind la trupul Tău sleit,

La sufletul smerit şi umilit,

Mai tare unde Te-au lovit;

În suflet sau trup?



Când spinii împletiţi cunună,

Smerit, umil, având faţa senină

N-ai zis nimic, Tu ai lăsat să pună

Pe capul Tău, a lor cunună.

Şi crucia ei Te-au pus să duci

În spate şi pe munte munte sus să urci.

Sub greutatea ei cădeai mereu,

Căci spatele-Ţi zdrobit era,

Trupul sleit şi crucia grea.

Dar ei fără de milă şi atunci Te mai loveau,

Plini de mânie şi de ura, vai cât de cruzi erau,

Aceste lovituri mai tare unde Te dureau;

În inima sau trup?



Când trupul sus pe cruce Ţi-l-au pus

Bătut în cuie şi mâinile Ţi-le-au străpuns,

Când apă ai cerut că-Ţi era sete,

Oţet Ţi-au dat să bei într-un burete.

Plângeai atunci de mila lor şi Te rugai,

Pentru iertarea lor Tu mijlociai:

’O, iartă-I Tata că nu ştiu ce fac"

Care durere mai mare era

Şi care mai tare Te durea;

Din inima sau trup?







- Eu ca şi tine ,

Trup de carne am avut,

Am suferit în el

Şi tare m-a durut,

Când m-au lovit cu biciul,

Cununa când mi-au pus

Când cuiele picioarele

Şi mâinele au străpuns.

Dar mică a-fost durerea,

Ce-n trup am cunoscut

Pe lângă cea ce-n suflet

Şi inima-am avut.

Iar lemnul cruci

A fost uşor să-L duc,

Nu el M-a doborât,

Când muntele a trebuit să urc,

Atuncia v-am văzut pe toti,

In praf şi în noroi,

În chinul iadului am fost,

Ca să vă scot pe voi.