Poezie Eternitate

Se-nalţă falnic către cer stejarul

Simbol al trăiniciei, neclintit,

Dar sub topor căzut, urmează jarul,

Sau poate putregaiul, sau chiar carul

Şi-n urma lui... nimic, totu-i sfârşit.



Se erodează-n munţi semeţi granitul

Şi vremea macină în andezit,

Nici munţii nu reflectă infinitul

Ci-n faţa vremii-şi au şi ei sfârşitul

Şi încă un simbol s-a prăbuşit.



Precum o boală fără vindecare

Mănâncă ne-ncetat rugina-n fier

Şi-n faţa timpului n-are scăpare;

Oricât ar fi de dur, oricât de tare,

Până şi fierul este efemer.



Din tot ce a făcut Acel ce face,

Tu, omule, creat deosebit,

Vrei sau nu vrei, îţi place, nu îţi place,

Cu cerul în conflict sau sfântă pace,

Vei vieţui etern,fără sfârşit.



Căci numai tu, din tot ce e Zidirea,

Eşti o făptură după chipul Său,

De-aceea porţi în tine nemurirea,

Aşa că înteţeşte-ţi pregătirea

Să-L întâlneşti pe Dumnezeul tău.



Căci pentru viaţa ta trăită-n lume,

În scurta alergare pe pământ,

Tu vei fi judecat, şi-o să te-ndrume

Către o destinaţie anume:

Spre focul veşnic sau spre cerul sfânt.



Noi nu putem descrie în cuvinte

Nici plânsul veşnic, nici eternul cânt,

Nici hidoşenia celui ce minte,

Nici grozăvia iadului fierbinte,

Dar nici splendorile Raiului sfânt.



Tu ia acum o hotărâre nouă

Când ţi se pun în faţă două căi;

Către etern se-ndreaptă amândouă,

Dar veşnicia se împarte-n două:

Poţi să fii cu Isus sau cu cei răi



Dar nu uita că tu, din lut creatul,

Ai fost făcut să fii în veci cu El,

De-aceea când te-a biruit păcatul,

Pentru salvarea ta, sacrificatul

A fost Neprihănitul, Sfântul Miel.



Te-ndrepţi inexorabil spre vecie,

Sau veşniciile spre tine vin

Nu mai contează, timp n-o să mai fie

Ci numai o eternă bucurie

Sau... omit alternativa, deci AMIN.





Vulcan, 23-IX-2006