Poezie Transformare

Transformare



Aş vrea ca-n zorii dimineţii

Să fiu un strop fin de rouă,

Ce-nviorează, sensul vieţii -

Şi-aducător de veste nouă.



Să strălucesc pe firul ierbii

Când soarele e-n răsărire,

Când în codri umblă cerbii

Cătând otava, în odrăslire.



Aş vrea să fiu, ca picătura

De ploaie-n binecuvântare,

Căzând din nori pe arătura

Ce-i pregătită-n aşteptare.



S-adăp sămânţa semănată

Sub brazda caldă din ogor,

Ca încolţirea, mult sperată,

Să se dezvolte-n ritm uşor.



Întâi să crească firul verde,

Apoi paiul spre-ngălbenire,

Şi-n coloritul ce se pierde

Să se întrevadă o-mplinire.



Să treacă spicele, în salbe,

Peste lăstari, peste frunziş,

Şi holdele, coapte şi albe,

Să-şi dea rodul, în seceriş.



Să fiu în Ploaia cea Târzie

Mult prea râvnita picătură,

Ce cade peste-ntreaga glie

Şi-nviorând toate-n natură.



Şi să ma pierd în absolvire

În bobul cel din spic deplin,

Ca să mă aflu,-n reîntâlnire

Cuprins în harul sfânt divin.



Când după marea secerare

Snopii-or fi strânşi şi legaţi,

Când puşi, vor fi în grânare

Până la unul... toţi număraţi



Aş vrea să fiu în rândul lor

Cuprins, în roadele bogate,

De Dumnezeu, cel Creator

Care va face din nou toate.



N-oi mai fi, bobul de rouă

În zori de zi, de dimineaţă,

Ci-o altă fiinţă, voi fi nouă

Cu Dumnezeu, faţă în faţă.



Nu voi mai fi, nici picătura

De ploaie-n binecuvântare,

Ci chipul tot, toată faptura

Cu El voi fi,-n asemănare.



În transformarea minunată

Prin haru-I sfânt şi uimitor,

Voi fi făptura, nou creată

Reprezentând pe Creator.



Şi-n toată scumpa veşnicie

Voi spune lumilor, celeste,

Că-ntr-a Golgotei tragedie

Viaţa mea, de-apururi este.



Flavius Laurian Duverna

21 septembrie 2006