Poezie La Marea Adunare

La Marea Adunare



O, Doamne! Cea mai scumpă întâlnire

Când Îţi vei aduna din valea plângerii,

Pe toţi aleşii Tăi, la minunata întrunire,

Cu drag şi patos, vor împlini-o îngerii

Cuprinşi fiind de cea mai dulce fericire.



Din toate cele patru colţuri de pământ,

Vor fi aduşi atunci, la Marea Adunare,

Toţi credincioşii, ca pe-aripile de vânt

Prezenţi la cea mai scumpă sărbătoare

Cu inimile pline de recunoştinţă-n cânt.



Hristos, cel mai frumos din zeci de mii,

În slăvi cereşti, îşi va dezvălui mărirea,

Şi lăudat prin imnuri sfinte, în melodii,

El va primi, prin gura tuturor, slăvirea

Pe care a avut-o mai-nainte de veşnicii.



Atunci, prin planul sfânt de mântuire

Se va-mplini, cele mai mari făgăduinţi:

Când cerurile şi pământul, prin zidire

Vor anunţa, că au trecut de suferinţi

Şi totul s-a restaurat şi este-n rânduire



Şi-or demonstra, în măreţia lor deplină,

A marei veşnicii, ce va curgea în infinit,

Splendorile, din Providenţa cea Divină,

Pe care cei aleşi, în inimi ei le-au năzuit

În dorul neîntrerupt din viaţa peregrină.



Acolo, ce magnific... va fi Tronul Sfânt,

Înconjurat de slava în veci nepieritoare,

Unde-n lumina sfântă, a noului pământ,

Chiar soarele, va fi o stea care dispare

În faţa gloriei, ce izvorăşte din Cuvânt!



Cetatea sfântă, cea de aur şi de iaspis,

Al cărei meşter, şi ziditor e Dumnezeu,

Acolo este, reamintindu-ne de Paradis,

Şi de Iubirea... înconjurată în curcubeu

Fluidizând, parcă plutind pe-aripi de vis.



Acolo, este râul alb al vieţii, scânteind,

De slava sfântă, care veşnic luminează

Tronul mareţ, din care curge clipocind,

În susur liniştit, şi sufletul îl desfătează

Când el le-admiră şi priveşte, strălucind.



Acolo, este pomul vieţii, plin de roade,

Cu fructe, în fiecare lună spre mâncare,

Şi frunzele... ce nici-odată nu vor cade

Vor folosi pentru misterioasa vindecare

La multe seminţii şi neamuri şi noroade.



Acolo-i Avraam, Isaac si Iacov, patriarhii,

Ce-au fost străini si călători, peregrinând,

Este Iosif si Daniel, ce au uimit monarhii

Cu-a lor descoperiri făcute rând pe rând

Astfel, punând la zidul infamiei, oligarhii.



Acolo, sunt profeţii...şi apostolii, martirii,

Sunt toţi acei ce s-au luptat cu rânduială,

Sunt toţi acei ce au vestit solia mântuirii,

În vremile ce le-au trăit, ne-avand sfială

Sperând la luptele-n victoria neprihănirii.



Nedespărţiţi vom fi la acea mare adunare,

De toţi acei aleşi, ce lupta bună au luptat,

Şi bucuria, ce-om simţi-o laolaltă, fiecare,

O vom cânta, cum niciodată n-am cântat

La Marea de Cristal, din alăute sunătoare.



Flavius Laurian Duverna



20 septembrie 2006