Poezie Popas în anii de demult

Când m-am născut la Murfatlar

Era închisă Primăria.

Culeasă, stoarsă de nectar

Şi vestejită podgoria.



Era de Sfântu Nicolae

O mie nouăsute cinze'şi trei.

Duminica, o zi cu ploaie,

Cu zloată, frig şi ceai de tei.



Părinţii mei, la felinar,

Au vrut s-aprindă bucuria

Şi-n neatenţie, ca dar,

Mi-au pus în suflet poezia!



M-au dus acas' la Siminoc

Pe drumul noroios şi greu

Şi-au zis: "să fie cu noroc",

Căci nu ştiau de Dumnezeu.



Abia după vreo doi, trei ani

Veni în sat misionarul

Vestind pe Domnul la ţărani

Dulcind cu Biblia amarul.



Şi Harul Domnului Isus

A adăstat ca ciocârlia

Şi-n casa noastră şi-a adus

Cu Prinţul păcii cununia...



Eram copil şi-ades citeam

Poemele lui Eminescu

Dar din Cuvânt când mă hrăneam

Creştea spre viaţă sufletescu.



Între copii eram pitic.

Păr ciufulit, piele şi os!

Şi mama-mi da, a creşte-un pic

Câte-un medicament Sandoz.



La şcoală toţi învăţătorii

Din plumburiul Siminoc

Ne obligau ca ursitorii

La "A lu' Nelu, hai la joc!"



Dar noi eram copii de-o altă

Orientare şi destin

Cu o chemare mai înaltă

Slujind Părintelui divin.



Copilăria mi-a rămas

Înscrisă-n mine cu priboi

De fier. Ce scurt popas!

Ce dulce cântec de oboi!



Am învăţat Credeul sfânt

La mica noastră Adunare

Să-l am ca salbă pe pământ

Călătorind în lumea mare.



Acolo, agăţat de suflet,

S-a rătăcit un tainic dor:

De-al arăta-n al vieţii umblet

Pe Dumnezeul Salvator.



Pe drumul prăfuit şi nins

De zarzăre şi corcoduşe

Adesea predicam aprins

La miei şi capre jucăuşe.



Le povesteam de blândul Miel

Din pajişti străvezii, albastre

Ce-a poposit în Israel

La începutul erei noastre.



Cum pentru noi a fost răpus

De haitele de lupi flămânde

Şi-a fost legat, şi-a fost străpuns

De mâini fratidice şi crude!



Iar bietele-ascultau uimite

Şi behăiau pe limba lor.

Erau şi ele pricăjite

Şi-aveau nevoie de-un păstor.



De-atunci mi s-a deschis o rană

În pieptul mic şi căldişor

Să-ndrum pe cei lipsiţi spre Hrană,

Spre plinul, veşnicul Izvor...



Când de la casa părintească

M-am rupt să-nfrunt vremelnicia

N-am luat cu mine fir de iască

Doar Biblia şi poezia.



Cuvântul Sfânt mi-a fost mereu

Sursa belşugului de Pâine,

Lumină, Far din Dumnezeu

Pe marea vieţii cu suspine.



El m-a călăuzit prin foc,

Prin ape tulburi şi murdare

Călătorind din loc în loc

Spre-a infinitului hotare.



Iar poezia, zurgălău

În sufletu-mi udat de zbucium;

O floare rară din Ceahlău

Ivită-n lacrimă de bucium.



Un râu din Sarmisegetuza

Cu limpezimi atemporale

Această avalanşă, muza,

Curgând ca Dunărea la vale...



Şi azi, când fac acest popas

Pe malul clipei de demult,

Parc-aş dori încă un ceas

Copilăria s-o sărut.



Dar mă îndrept ireversibil

Spre mâinele cu trandafiri!

Curând voi vântura sensibil

Povestea unei noi iubiri...





20.sept.2006

Atlanta