Poezie Eu m-am născut să nu mor niciodată

Eu m-am născut să nu mor niciodată

Și dacă totuși, zilnic, moare-n mine

O părticică, Doamne, pentru Tine

E ca să-mbrac adevărata viață!



Căci Tu ai vrut să fiu, Părinte, așa,

Nu pentru că sunt eu, nespusa piatră rară,

Ci pentru că-n ființa mea precară

Ai pus un strop din maiestatea Ta.



Eu m-am născut să fiu o mărturie,

Căci litera nu are-n ea putere,

Ci Duhul Tău, nepotolit se cere

Să locuiască-ntr-o-ntrupare vie.



Dar ca s-ajung doritul tău exemplu

Îți dăruiesc întreaga mea făptură,

S-o curățești de tot ce este zgură

Și s-o preschimbi în strălucitu-Ți Templu.



Eu m-am născut să plâng cu cel ce plânge

Și să-mi iubesc și frații și dușmanii,

Dar teamă-mi e că zilele și anii

Să îi ajung pe toți, nu mi-ar ajunge.



Căci scurtă e umblarea pământească

Și-n trupul meu e mare neputința

Dar știu că ai să-Ți Ții făgăduința

Și-o să-mplinești tot ce o să-mi lipsească.



Eu m-am născut să știu ce-i rău și bine,

Și mii de ani am căutat răspunsul

Dar tot atât m-am întâlnit cu plânsul...

Până-ntr-o zi, când am sosit la Tine.



Și când mi-ai spus cuvintele nespuse

Ce-au împletit durerea cu dojana,

Tămăduind în mine toata rana

Tu m-ai atras de partea Ta, Isuse.



Eu m-am născut să aflu-n mine prețul

Ce s-a plătit în locul meu pe cruce

Și-oriunde-n lume pașii mă vor duce

Să-Ți fiu pe totdeauna cântărețul.



Prin orice biruințe și înfrângeri

Strunește-mi harfa cum îți place ție,

Când voi ajunge-n sfânta-Mpărăție

Să pot cânta în corul Tău de îngeri...