Poezie Atuncea eşti

Nimic nu eşti

Chiar de trăieşti



Nimic nu spui

Eşti doar un cui



Şi nu rodeşti

Roade cereşti



Nici de folos

Nu vei fi jos



Pe-al vieţii plai

De nu te dai



Serv credincios

Pentru Cristos ...



De nu te laşi

Un copilaş



De braţul Său

Condus mereu



De nu cobori

De mii de ori



Sub crucea Lui

A Domnului



Ce răstignit

A suferit



Şi S-a jertfit

Că te-a iubit



De nu-nţelegi

Să te dezlegi



De-ai firii vreji

Despotici cneji



Să te dezbraci

De-ai lumii saci



Să-mbraci supus

Duh din Isus



Eşti bob uitat

Pe mort răsad



Eşti frunză-n vânt

De pe pământ



Şi ceară eşti

Ce nu-ncălzeşti



Eşti fulg uşor

Şi călător



Pe drumuri seci

Şi-acum şi-n veci ...





Nimic nu scrii

Sub canopii



De spini uscaţi

Şi blestemaţi



Niciun pastel

Nu porţi spre El



Niciun fior

Cuprins de dor



Nimic n-aduci

Ci zgură duci



Eşti păcătos

Fără Cristos



Eşti glas amar

Şi în zadar



Un pom uscat

Şi condamnat...



Dar cu Isus

Pecete pus



Cerească za

Pe viaţa ta



Dintr-un nimic

Din vierme mic



Devii erou

Născut din nou



Te naşti şi creşti

Spre culmi cereşti



Din negrul lut

Spre Absolut



Din bulz de seu

Spre Dumnezeu.



Când te-umileşti

Atuncea eşti.





12.09.2006