Poezie Gand de drumetie

Gând de Drumeţie



M-am trezit într-o dimineaţa

Având în minte un nou gând:

Să plec pe drumuri cu ceaţă

Şi-n lumea largă să pătrund .



Să cunosc oamenii necăjiţi

Ce nu-nţeleg ce este Iubirea,

Şi că prin Ea pot fi mântuiţi

Dându-le pe deplin fericirea .



Să-i învăţ să cultive bunătate,

Faţă de toţi semenii apropiaţi,

Să nu mai ofere în jur răutate

Pentrucă-n Isus suntem fraţi!



În întunericul lor să pătrund

Ca o lumină, ce îndepărtează,

Din sufletele celor ce ascund

Gânduri fireşti, si le radiază .



Şi ca o picătură de apă să fiu,

Ce inviorează plantele ofilite,

Pentru cei cufundaţi in pustiu

Şi au inimile de păcat rănite!



Ca un Luceafăr pe cer răsărit

Să strălucesc pe-azuru-i aprins,

Şi în drumeţie să fiu sprijinit.

De Iubirea cea mare, cuprins!



Să răspândesc vestea cea bună

Şi să-mi isprăvesc alergarea,

Ca apoi să primesc o cunună...

Căci deodată, vine înserarea!!!



Iată, şi noaptea va avea sfârşit!

Ea îşi trimite umbrele stranii...

Mijesc zorile, sclipind la zenit,

Eu în drumeţie, urc în strădanii!



Ligia Andreea Dinu



11 Septembrie, 2006