Poezie Levi, fiul lui Alfeu

Stătea rigid, pretenţios la vamă

Cu ochi avari, bănuitori, dibaci.

Şi-n fiecare zi, aceeaşi dramă

Îi gâdila ai firii vârcolaci.



Era un vameş cu vestit renume

În Galileea, la Capernaum.

O 'naltă demnitate-avea în nume

Pe care, rece,-o lepădase-acum!



Părinţii săi l-au educat cu teamă

Şi-o grijă moştenită din străbuni.

La căpătâi, credinţa, rod de seamă

În zestrea vieţii lor de oameni buni.



Credinţa într-un Dumnezeu ce poate

Din nou să-i ducă la liman slăvit;

Nădejdea că Mesia va s-arate

Şi-o să ridice neamul istovit ...



Dar astăzi Levi n-are timp de vise,

Nici de melancolii cu suflet pur.

În faţa lui o uşă se deschise

Şi-o siluetă căpătă contur.



Dansând seducător, era ispita,

Pozând ca zână cu priviri pristine!

Strângea la sânu-i veacul şi clipita

Inseminând plăcerile-i vulpine.



Cu dezmierdarea ei uşoară, rece,

Fetişizată-n cânt ispititor,

Ea amăgise deopotrivă rege,

Şi preot, şi om simplu din popor.



La adăpostul pajurei romane

Ispita-şi căuta noi chiriaşi.

Cu pantomima unei curtezane

Trăsese-n mreaja ei atâţi geambași!



Şi-această vulpe, "oaspete ales"

Acum lui Levi îi bătea la uşă.

Dar nu spre fericire să-i dea ghes,

Ci ca să-i puie pe grumaz cătuşă ...





Stătea pompos, pontificând la vamă

Cu ochi avari, bănuitori, dibaci.

Jucând mereu aceeaşi melodramă,

I se-nmulţeau comorile în saci.



Privea la viitor ca la un astru,

Plin de avânt, cu ochii îndrăzneţi.

Dar sufletu-i era tot mai sihastru

Iar inima, mai plină de scaieţi.



Amăgitorul fruct al raţiunii,

Măruntul moft, îi devenise zeu!

Trădase astfel visul naţiunii

El, Levi, fiul lui Alfeu ...



Dar într-o zi pe lângă vama lui

Trecea Isus înconjurat de gloate.

Venea cu El speranţa Neamului,

Salvarea, viaţa omenirii toate.



Şi ochi pe ochi căutatu-s-au deodată,

Priviri murdare şi priviri senine...

Şi-o voce-aşa de binecuvântată

Grăi: "Tu, vino după Mine"!



Străfulgerat de-un neînţeles fior,

Lăsând în urmă sacii plini şi grei

Sări involt, ca cerbul spre izvor.

Şi-ndată, Levi deveni Matei!



Cu un ospăț de bucurie-atunci,

Prieteni, fraţi, vecini a adunat

Sărmane oi pierdute prin spelunci,

Să le vestească Harul minunat.



Şi niciodată de aici-nainte

Căzutul fiu n-a mai umblat hai-hui,

Ci-nsufleţit acum de cele sfinte

Păşea umil pe urma Domnului.



Şi începu mirajul a şi-l duce

Cu fermitate sfântă şi curaj

De la Capernaum până la cruce

Şi de la cruce pân'la martiraj!



Cu un condei de har şi-un sul de carte

Goni din viaţa lui zădărnicia,

Nimic nu fu în stare-a-l mai desparte

De Regele, de Unsul, de Mesia ...



***



O, Doamne şi pe mine m-ai găsit

Când nu ştiam ce-nseamnă înnoire!

Ca vameşul de Tine mântuit,

Sunt plin şi eu de-atâta fericire.



Dă-mi a lui Levi dragoste şi mie,

Cu ea să luminez un stins obroc.

Întinde-Ţi mâinile cu răni de cuie

Şi-njugă-mă la carul Tău de foc.







August 25, 2006