Poezie Robia Cărămidarului

Frămânţi cu greu, cu multă trudă lutul,

Rob în Egipt, eşti greu înlănţuit;

Vieţii de rob tu nu-i ştii începutul

Că-n neguri e învăluit trecutul

Şi n-ai nici viziune spre sfârşit.



Din cărămizi făcute azi de tine

Se-nalţă case şi palate chiar,

Tu te mândreşti şi crezi că totu-i bine

Dar mâine casele vor fi ruine

Şi tu-ţi continui truda iar şi iar...



Te-nvârţi în cerc şi nu ai perspectivă

Căci nu durează ceea ce zideşti

Şi-această zbuciumare maladivă,

Luptându-te cu tot ce-ţi stă-mpotrivă,

Nu-ţi dă speranţa c-o să reuşeşti.



Ridică fruntea sus, cărămidare,

Îndreaptă-ţi trupul chinuit din greu

Şi, aţintind privirile în zare,

Porneşte astăzi spre eliberare,

Prin Marea Roşie, cu Dumnezeu.



Cu El nici marea nu mai e adâncă

Şi nici pustiul nu e arzător,

Căci Apa Vieţii o vei bea din Stâncă

Şi alte bucurii urma-vor încă,

De ai un ghid în stâlp de foc şi-n nor.



Ţara promisă te aşteaptă-n zare,

Te-aşteaptă frumuseţi de nedescris;

Acesta-i drumul tău, cărămidare,

Nu mai sta rob căci tu eşti de neam mare,

Nu mai sta-n cumpănă, tot nedecis.

*****

Frămânţi cu greu, cu multă trudă lutul

Şi truda se preface-n cărămizi;

Vieţii de rob tu nu-i ştii începutul

Dar poţi, prin har, să îţi ignori trecutul

Şi viitorul astăzi să-l decizi.



Amin

Vulcan, 28 aug. 2006