Poezie L-au dezmoştenit părinţii

L-AU DEZMOŞTENIT PĂRINŢII...



L-au dezmoştenit părinţii

Văzând că s-a pocăit

I-au luat şi ce i-au dat

Apoi nu l-au mai iubit.

Vorbe aspre ei îi spuse

Întristându-l pe băiat:

“Cine te-a-mbătat copile,

Ce doctrine-ai învăţat?,



Cum de te-ai lăsat vrăjit

De păstori şi superstiţii

Neglijând ce-ai moştenit

De la datini şi tradiţii?

Când ţi-ai procurat Scriptura

Te-am avertizat – ştii bine

Că te duce-n rătăcire,

Că te face de ruşine,



Şi ţi-am spus de-atâtea ori

Nu te duce l-Adunare

Cu acei ce încă cred

În Rai şi-n răscumpărare

E poveste, fantezie

Numai cei neinformaţi

Spun că este-o veşnicie

Dar noi îi numim ingraţi,



Ei ţi-au deformat gândirea

Cu idei ce n-au suport

Spunându-ţi de pocăinţă

Şi de-al veşniciei Port

Dar, din nou, te implorăm

Nu-ţi distruge cariera

Ataşându-te de-acei

Ce sunt prieteni cu himera,



Ne-am sacrificat să ai

Vilă, Lexus şi dolari

Iar tu te-ai făcut prieten

Cu dulgheri şi cu zidari!

Partea ta de moştenire

(Ce e scrisă-n testament)

Ţi-o luăm fără regrete

Să stai în apartament,



Noi îţi dăm timp de gândire,

Te-ndemnăm să reflectezi

Să revii-n societatea

Unde-am vrea să te formezi

Vei găsi o parteneră

După pregătirea ta

Şi-o să vezi că mântuirea

Nu te va interesa.”



Tânărul, cu voce blândă

Le-a răspuns la amândoi:

“O, de aţi cunoaşte azi

Taina lumii de apoi!

De-aţi cunoaşte daru-adus

De Mântuitor din glorii

V-aţi pleca să-L onoraţi

Şi v-ar da multe victorii,



V-ar schimba şi perspectiva

Şi concepţia de viaţă

Şi v-aţi concentra mereu

La divina Lui povaţă

L-am găsit şi nu regret

Mi-e prieten şi mi-e frate

Ale Lui curate căi

Nu-ncetează să-mi arate,



Ce comori de-nţelepciune,

Ce trăiri prin Duhul Sfânt

Cine le cunoaşte bine

Va intra în Legământ!

O clipă n-am stat pe gânduri

Când Mielul m-a cercetat

L-am lăsat stăpân în viaţă

Numai El m-a transformat,



Ce sublimă vindecare

A creat în trupul meu

Aducând eliberare

Şi culori de curcubeu!

Patimi multe, patimi grele

Le-a spălat cu sânge sfânt

Cum să nu-L slujesc cu zel

Prin mesaje, rugă, cânt?,



Cum să mă despart de-Acel

Ce-a sădit speranţă-n mine?

El m-a scos din bezna groasă,

Mi-a promis că mă susţine

Când aleanul mă pătrunde

EL îmi dă înviorare

Voi vesti a Lui iubire,

Voi vesti a Lui lucrare,



Răspândi-voi vestea bună

La săraci şi la bogaţi

Voi rămâne ataşat

De iubiţii mei confraţi

Vă iubesc, vă preţuiesc

Dar veţi înţelege, sper

Nu pot părăsi cărarea

Ce mă duce către Cer.”



Şi l-au renegat părinţii,

Moştenirea i-au luat

Şi i-au spus în încheiere

“Vei ajunge un ratat”

Iar privirea lor, ciudată

A fost semn că nu-l mai vor

Şi-a plecat cu o valiză

Şi cu-al lui Mântuitor.



Au urmat necazuri multe,

Tracasări de la colegi

Unii l-au sfidat zicând:

“Ce vrei tu ca să culegi?

Moştenire în palatul

Ce e doar în al tău gând?

Cu noi nu mai eşti prieten

Du-te la ai tăi, plângând!”,



L-au bătut şi i-au rupt oase

Dar el n-a zis un cuvânt

S-a rugat în gând şi-a zis:

“Tată, du-i în Legământ

Fă să Îţi cunoască harul

Şi la ceasul hărăzit

Să aud că toţi de-aici

S-au predat, s-au pocăit.”



Viaţa îşi urmase cursul,

Terminase facultatea

Dar în tot ce-nfăptuia

Îl ghida divinitatea

Implicat era-n lucrare

Misiuni făcea mereu

Proclamând cu zel sporit

Ce măreţ e Dumnezeu...



Anii rodnici ce-au urmat

I-au dat multe satisfacţii

Prin Cuvântul ce-l vestea

Primeau pace întristaţii

Se ruga cu cei loviţi

De un val sau de mai multe

Între cei ce se certau

Încerca să facă punte...



Mulţi primit-au ajutor

Când erau în încercare

Îi plăcea s-aline plânsul,

Să producă-nseninare

Şi-şi vedea menirea, rostul

Într-o lume-aşa ostilă

Nu avea nici un regret

C-avea casă şi nu vilă...



Se ruga pentru părinţi,

Zilnic se ruga fierbinte

Să cunoască şi ei darul

Dat de veşnicul Părinte

Ca-mpreună iar să fie

Să se bucure nespus

Şi prin Duhul Mângâierii

Să-L slăvească pe Isus.



Dar trăirea-i cu surprize

Şi-a venit o boală grea

Când s-a dus la analize

Medicul i-au spus aşa:

„De trăit mai ai puţin

Fără leac e maladia

Pregătit eşti de viaţa

Ce-o aduce veşnicia?”



Şi s-a stins cu-ncredinţarea

C-a-mplinit ce era scris

Şi c-a fost chemat să aibă

Părtăşii în Paradis

Iar la predica rostită

La serviciul funerar

Au fost cercetaţi părinţii

Chiar acolo-n sanctuar,



Şi-n prezenţa asistenţei

Au mărturisit că vor

Să-L slujească cu ardoare

Pe slăvitul Creator

Printre lacrimi şi emoţii

Au rostit cu îndrăzneală:

„Tată, te-am tratat injust

Cu dispreţ şi cu răceală,



Ţi-am sfidat divinitatea,

L-am dezmoştenit pe fiu

Am trăit ca răzvrătiţii,

Am trăit ca-ntr-un pustiu

Dar dorim de-aci ’nainte

Să ne-accepţi în turma Ta

Veşnic vrem să fim ai Tăi,

Veşnic Te vom lăuda.”



Şi-au trăit cu siguranţa

Că-n Palatul de cristal

Îl vor întâlni pe fiu

Într-un mediu sideral

Şi că merită s-alegi

Partea bună – cu răsplata

Dată celor ce-au avut

Transformate gândul, fapta.



Nu-i nimic ca pocăinţa

E o taină, e-o comoară

Cine se îmbracă-n ea

Nu va fi lăsat afară

Ea ne-ndrumă spre Limanul

Cu splendori fără apus

Unde vom trăi de-a pururi

Lângă Mirele ISUS.



gc/26 August, 2008



PS. Inspirată dintr-un fapt real

relatat de Viorel Clintoc jr. în

Biserica din Akron, în 17 August, 2008