Poezie Aruncă tot afară

Eram aproape de răspuns,

Aproape a-l încape,

Dar, alte întrebări pe-ascuns

voiau să mi-l îngroape.



N-am renunţat, cum să renunţi

când ţinta-i lângă tine,

Curgeau broboanele pe frunţi

Şi lacrimi cu suspine.



Eram aproape de răspuns,

Dar totuşi prea departe,

Căci raţiunea m-a ascuns,

În negură şi moarte.



Luasem ştiinţa sacerdot,

Vâsleam la barca firii...

Crezând prin asta c-am să pot

da sens şi rost trăirii.



Iar după cele ce-am trăit,

Spetit în neajunsuri,

Am înţeles, da, în sfârşit,

Să nu mai caut răspunsuri.



Descoperisem două lumi,

Crescuseră în mine:

Una ce mă trăgea în humi,

Alta spre zări senine.



În zorul care-l prea aveam,

De-a renunţa la toate,

Mi se părea că-ntrezăream

"Clipa eternitate."



În fostul ieri ce-aglomera

în mine... toată firea,

Am priceput că voi avea

numai dezamăgirea.



Când am simţit că nu mai pot,

Şi mi-e-ncărcată fiinţa,

Am aruncat din mine tot,

Spre-a rămânea credinţa.



În dorul meu necontenit

de-a-nlătura nimicul,

Crescuse bobul încolţit,

Să legene-n vânt spicul.



Doamne îţi mulţumesc, de-acum

şi până-n veşnicie,

Căci şi din marginea de drum,

Făcutu-Ţi-ai moşie.



Îţi mulţumesc că-ntre nuntaşi,

Ai vrut pe toţi să-i numeri,

Numai puţini făcură paşi,

Ceilalţi... au dat din umeri.



:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::



Deşteaptă-te! Nu sta ascuns

printre statui de ceară .

Ai alergat şi n-ai ajuns?

În Dumnezeu găseşti răspuns:

"Aruncă tot afară!"



19.aug.2006