Poezie MODELAT DE PRIVIRE

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 76
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/19839-modelat-de-privire]MODELAT DE PRIVIRE[/url]



Dezlegat de păcat şi de patimi

Am lăsat-o trecută-n uitare!

Transformat, mi-a fost râsul în lacrimi...

Şi-a mea ură, în lanţ de iubire!



Şi lăsând eu trecutul murdar

Cu-a lui umbre ce fost-au în mine,

Aţintindu-mi privirea-n calvar

M-am desprins de tot răul din lume...



Iar poverile vieţii cumplite

Ce fiinţa de vlagă mi-a stors...

Eu le-am dus la calvar înainte

Şi de-atunci, sunt salvat de Cristos.



Ce măreaţă şi sfântă a fost ziua

Când Cel Sfânt coborî de pe tron;

A venit şi mi-a pus, El mantaua,

M-a-mbrăcat în veşmânt, al meu Domn.



Pe-al meu deget, El pusa inelul...

Legământul iubirii divine,

Pân’ la moarte s-a dus atunci Mielul!

Să mă scoată de-aici din ruine.



Ce iubire! ... Ce dragoste sfântă

Dumnezeu pe pământ a trimis;

Pe-al Său Fiu El L-a dat la osândă

Iar pe noi ne-a salvat din abis...



Ne-a umplut de-o putere cerească

C-o dorinţă ce creşte în noi,

Pentru ţara de sus părintească

Pregătită, pentru cei din nevoi.



Printre ei sunt şi eu o Stăpâne

Şi mă lupt sa ajung în cer sus;

Renunţând la plăcerea din lume

Eu doresc să mă-nalţ cu Isus.









Am lăsat dezmierdările vieţii

Cu plăcerea firească de om...

Gândul meu l-am supus eu dreptăţi!

Depărtând tot cei rău pe-al meu drum.



În curând va fi o mare serbare

Într-o ţară cu-ntinderi măreţe!

Mă voi pierde-n văzduh, în splendoare,

Am să uit de necaz şi tristeţe.



Ca într-un vis, `naintam spre o lume

Care nu pot aici s-o descriu

Mă chema universul o Doamne

Să păşesc eu spre Tine mereu!



Curcubeul, din raze fierbinte

O cărare spre cer mi-a creat.

Să ajung pe meleaguri ce-s sfinte

Ai mei paşi înspre cer i-a luat.



Şi trecând printr-o ploaie de raze

Şi-o ninsoare bogată de stele...

Mă plimbam pe întinse faleze

Lăsând jos eu poverile mele.



Mă-nălţam înspre lumile-nalte

Peste spaţii şi timp eu păşeam;

M-am unit cu al cerului gloate

Ajungând în splendori ce visam.



Prin noianul măreţ de mistere

Înaintam eu mereu, pas cu pas,

Galaxii mă chemau în tăcere

Ascultam de al cerului glas.



- Alergam pe un fir de iubire;

Ce-a rămas de la Fiul ceresc

Pentru cel ce-a lăsat a Lui fire.

Lăsând totul ce-i rău pământesc.







Modelat de privirea-I divină

În ţesutul de om pătrunzând,

Cu o iubire cerească ce-alină

Al meu suflet şi glas tremurând



O iubire, ce-i sfântă, şi vie ,

Care creşte şi-n sufletul meu;

Pentru Acel, care-i Domn ! Din vecie...

Îl iubesc, îl doresc, eu mereu.



Dezlegat de-al pământului glie

Şi de tot ce mai e omenesc,

Îmbrăcat cu o haină ce-nvie

Şi purtat pe tărâmul ceresc.



În splendoarea divină măreaţă

Unde Fiul domneşte pe tron;

Vom ajunge acol’ prin credinţă

Vom trăi cu Acel care-I Domn.



Pe întinderea lumii eterne

- Vom păşi într-un nou univers;

Vom umbla noi pe străzi de rubine,

- Vom mări pe Acel ce-a învins.



În cetatea ce-a mare şi sfântă

Cu a ei ziduri din aur curat.

- Heruvimii şi Arhanghelii îi cântă;

La Acel ce-a fost mort şi-a-nviat.



3/10/2004gl

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie MODELAT DE PRIVIRE | Salvatorul.ro
meniu prim
Cea mai eficientă cale prin care Domnul ne maturizează spiritual este ...suferinţa.