Poezie Chemare (16)

Răsună clopotul ţăriilor în dungă.

E zi de bocet şi de plâns amar,

Stau munţii muţi şi cerul stă să plângă

Christos, divinul, moare pe Calvar.

Mulţimea stă-mpietrită la o parte,

Pământul se cutremură uimit,

Dintre tâlhari, Isus şi-nalţă glasul

Strigând spre boltă: "Iată! S-a sfârşit!"

E-o proclamare-n glasul care strigă.

E-o anunţare-a unei biruinţi,

E glasul Celui care stă să-nvingă,

Făuritor de cale pentru sfinţi.

Sfârşitu-s-a de-acum domnia morţii

Sfârşită-i tirania lui Satan

În lemnul Crucii e canatul porţii

Prin care El ne cheamă-n alt liman.

În zi de jale, ceas de biruinţă!

Călcând pe moarte, El împarte har.

Tu azi primeşte, frate de credinţă

Şi-ntrând prin Cruce, sari peste hotar!