Poezie Toma

Toma



În necredinţă nu-i decât

indiferenţă şi atât.

Cu Toma altceva era

Nu-i necredinţă boala sa.



Poţi neîncredere să-i zici,

În fraţii lui, în ucenici.

Ascultă...nici Isus Cristos,

Nu-i spune:"N-ai fost credincios!"



Ci-l sfătuieşte să nu fie,

Punându-I-se mărturie

cu rănile din coastă, mâni.

"Tomo! Nu poţi cu doi stăpâni!



Nu poţi fi şi necredincios

Şi cu credinţă în Cristos!

E timpul ca să te dedici,

Haide şi pune mâna-aici!"



Eu aş fi vrut, să fiu aidoma,

Cum era-n ziua-aceea Toma.

La ucenici se arătase,

Spunând că-i El, în carne, oase.



Dar ucenicii nu-l credeau,

Mult mai necredincioşi erau,

Mai trebuia miere şi peşte

spre a-i convinge că trăieşte,



Le trebuiau: Moise, Prooroci,

Să îi convingă-n zeci de voci.

Mai repede crezu-n Isus,

Toma, aşa precum s-a spus.



Dar ceea ce-l făcu să şadă,

Printre-ai Săi ucenici la coadă,

Gestul care-l făcu subţire

E că... n-ajunse la-ntâlnire.



Spun ucenicului de-acum,

Nu merge pe al Tomii drum.

Când Domnul te va aştepta,

Ai grijă, nu întârzia.



Pe Dumnezeu dorind să-L vezi,

Stai lângă Toma-n rând să crezi,

Dar la a doua Lui venire,

Fă-ţi timp şi vino la-ntâlnire.



Un Toma care pune frână,

Nu va zbura, o să rămână.

Calea spre veşnica-ntâlnire,

Cu-ntârzieri... e despărţire.



Dă-i clipei sens, o foloseşte,

Spre întâlnire te grăbeşte,

Uită-l pe Toma ocupatul,

Ai o-ntâlnire...cu-mpăratul.



mai.2006