Poezie Sunt slab dar sper!

Pe-aripi de gând mă-nalţ uşor

În lumea de visare...

Mă văd că-s slab, că-s muritor

Şi ştiu că viaţa-i ca un nor,

Privind în depărtare...



Mă simt că-s slab ca frunza jos,

Uscat de vânt şi soare

Pe cerul vieţii primejdios

Ascult cum glasul său furios

Vibrează lung pe mare...



O ceaţă grea se lasă trist

Şi inima mă doare!

Şi nu aş vrea să mai insist

Să fac lucrare de artist,

Căci nu mă simt în stare!



E toată viaţa un mister,

Un rău de neoprit!

Aştept să văd cândva pe cer

Un soare veşnic. Şi mai sper

Să fiu de El numit,



Să plec pe nori spre alte zări!

Să scap de iad şi maorte,

În chiot vesel de cântări

Să merg pe-a cerului cărări!

De viaţă să am parte!