Poezie A bătut al vieții Domn

A BĂTUT AL VIEŢII DOMN...



A bătut al vieţii Domn la uşa inimii stinghere.

Eram atuncea dezolat, eram fără putere,

Speranţa-mi era frântă, simţeam că merg în hău

Şi nu ştiam atunci, ce-i bine şi ce-i rău.



Eram în pragul morţii, sau îmi părea că sunt

Mă copleşea frustrarea şi nu puteam s-o-nfrunt.

Iar ochii-nlăcrimaţi trădau un duh zdrobit,

Stăpânul cel nemernic m-a-nlănţuit, m-a înrobit...



Aşa eram... dar am răspuns chemării fără-ntârziere

Ş-am simţit îndată o dulce şi sublimă mângâiere.

A încetat şi zbuciumul şi starea derutării,

Şi-am mers voios cu EL, cu Domnul îndurării...



Şi-mi amintesc acum cum L-am privit în faţă:

Nicicând nu am trăit o clipă mai măreaţă.

Din sufletu-mi înviorat ieşea suava melodie

’Nălţam spre ceruri rugi şi tresăltam de bucurie.



Mi-a arătat un drum cu spini şi cu capcane,

Dar care duce-n locul cu veşnice coroane.

Iar jugul mi-e uşor, căci El mi-l uşurează,

E împlinit acel ce-L onorează şi-L urmează.



****



E mult de-atunci, dar întâlnirea mi-a marcat destinul

Şi am rămas fidel Acelui ce-i pe veci Rabinul.

M-a învăţat felul de trai ce dă roade plăcute,

M-a ajutat să duc la bun sfârşit lucrările-ncepute.



Mă-ncred în El de-a pururi, mi-e Mire şi mi-e Rege.

Cuvântul Lui preasfânt mi-e candelă şi lege;

Al Lui sunt pe vecie, mi-a transformat fiinţa,

Să pot să ştiu ce-i Harul, să ştiu ce-i biruinţa.



29 Iulie, 2006