Poezie Un suflet ce învie

Şi dacă m-am născut să plâng

nu-i spre a râde-odată.

În lacrimi ce-n burdufuri strâng,

Nu voi căuta răsplată.



Mi-e îndeajuns de răsplătit

efortul de slujire

şi toate ce le-am pătimit,

Cu cea dintâi răpire.



Ce-i plânsul meu pe lângă tot

ce-nseamnă veşnicia ?

Să plâng aici să nu mai pot,

În slăvi mi-e bucuria.



O palmă?.. două Le primesc,

Sau multe... câte toate,

Cum să refuz? Să nu primesc

să-mi fac duşmanul, frate?



Mai bine-aici să fiu lovit

cu bice fără număr,

Decât în gheenă pedepsit,

Stigmatizat pe umăr.



Mai bine-aici strivit deplin,

Încovoiat sub cruce,

Decât spre veşnicul destin

să nu-mi pot zborul duce.



Şi dacă m-am născut să plâng,

Nu-i o bicisnicie,

Că-n lacrimile ce le strâng

E-un suflet ce învie.



03 iulie 2006 - CS