Poezie Aş vrea să fiu... (1)

Aş vrea să fiu un Apolo pe cale

Plin de dorinţa de-a-ndemna-nspre cer

Dar să am lângă mine pe Acuilla

Şi-n greu, Priscilei sfatul să i-l cer.



Aş vrea să fiu un Onisim ce se întoarce

Din orice stare la stăpânul său

Dar să îl am ca-ndrumător pe Pavel

Şi-un Filimon la căpătâi, mereu.



De-aş fi ca Timotei, eu nu m-aş teme;

Din tinereţe să-L urmez cu zel

Ci-ntreaga mea fiinţă aş proşterne,

'Naintea Celui Unic, Dumnezeu.



Dar de ar fi a mea cărare toată

Spre Templu să alerg ca Samuel,

Atunci, eu aş putea plin de speranţă

Striga spre Eli, Dumnezeul meu!



Dar nu-s, c-atâta coboraş în viaţă

Îmi 'greuneaza mersul către El...

Dar, iar mă scol şi merg cât eu pot merge,

Iar unde-i greu, mă ia pe braţ, Emanuel.



De-aş fi atât, un slujitor destoinic,

Un fiu supus, ascultător mereu,

Lumină, sare, far spre-o nouă viaţă,

Atunci, aş prinde aripi către cer!



Dar sunt atât: o mână de ţărână

De care Tu, mereu Te-ai îndurat

Şi din al meu deşert de vieţuire,

Când nu eram, Tu m-ai răscumpărat.



Acuma deci, dacă găseşti cu cale,

Fă-mă să fiu, ce Tu doreşti a fi.

Fă-mă să am o singură nădejde;

Aceea, Ţie numai a-Ţi sluji.



Ah, şi mai am încă-o dorinţă

Care îmi mistuie 'năuntrul meu:

Pe toţi acei ce stau în nepăsare,

Să îi trezeşti, îndură-Te de ei!



Te rog, aceste timpuri de-ndurare,

Să fie timpul hotărârilor divine

Când toţi ai Tăi, să se întoarcă iarăşi

La dragostea dintâi; Că Domnul, vine!



Amin, vino, Doamne!