Poezie Dacă aş tăcea

Un vis îndrăgostit de veşnicie

Cristalizându-se, cu gând ca să rămână,

S-a cuibărit în chip de poezie

Dând rost acestui bulgăr de ţărână.



În versuri dezbrăcate de-orice fală,

Cusute-ncet cu grijă şi povară,

Ţi-aduc Isuse-o jertfă cu sfială -

Tezaur stors umil din călimară.



Aş vrea în versul meu să împletesc

Cuvinte, imnuri, aur, nestemate,

Comori de cer ce nu se învechesc,

Ci în Împărăţia Ta vor fi păstrate...



Când Tu mă chemi din pământesc alai

Să-Ţi fiu, prin trai curat, o mărturie,

O amforă cu mir adus din rai

Dacă-aş tăcea, ar fi o tragedie!



Nu pot să tac! Când Duhul Sfânt, solemn,

Neobosit, lucrează zi şi noapte,

Un caracter de Tine tot mai demn

Şi-o inimă ce pentru ceruri bate!



Să pun în grai a inimii psaltire

Mereu aud a Duhului povaţă.

Dacă-aş tăcea, tăcerea-i risipire

A tot ceea ce Biblia mă-nvaţă.



Trăind în omenescul efemer

Păşind fervent spre-un veşnic echinox

Pe Calea ce mă poartă către cer

Dacă-aş tăcea, ar fi ... un paradox!